Masca de protecție ar putea deveni obligatorie și în anumite spații aglomerate aflate în aer liber

Purtarea măștii de protecție ar putea deveni obligatorie şi în spaţii foarte aglomerate aflate în aer liber, a declarat premierul Ludovic Orban.

Există mai multe măsuri în analiză, limitarea programului pentru terase, cluburi, respectarea regulilor de distanţare. Este foarte greu de identificat dacă un grup de persoane reprezintă o familie sau nu şi atunci am putea impune respectarea regulilor de distanţare pentru toţi cei care sunt pe plajă. De asemenea, am avut discuţii cu mai mulţi prefecţi, mai mulţi reprezentanţi din comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, care ne-au spus că sunt locuri chiar şi în aer liber – de exemplu o piaţă sau o faleză – unde, din cauza aglomeraţiei, există risc de răspândire şi discutăm şi posibilitatea de a impune obligativitatea purtării măştii în astfel de spaţii foarte aglomerate. Este în analiză, nu am luat încă nicio decizie, dar încercăm să luăm măsuri punctuale care să reducă riscul de răspândire în posibile zone cu risc mare de răspândire„, a declarat premierul Ludovic Orban.

În prezent, potrivit măsurilor adoptate pe durata stării de alertă, purtarea măștilor de protecție este obligatorie în spaţiile publice închise, în spaţiile comerciale, în mijloacele de transport în comun sau la locul de muncă.