Mașină lovită de tren în Josenii Bârgăului. Din fericire, nimeni nu a fost rănit

Un accident feroviar s-a produs duminică în localitatea Josenii Bârgăului, o mașină fiind lovită de un tren, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

”Din primele date, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani din Sângeorzu-Nou, în timp ce se deplasa pe Drumul Județean 173D, la o trecere la nivel cu o cale ferată a fost acroșat de un tren personal. În urma impactului au rezultat pagube materiale atât la autoturism cât și la nivelul locomotivei”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

La fața locului au intervenit și pompierii de la Garda din Prundu Bârgăului, care au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor.

Circulația feroviară nu a fost întreruptă.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au luat măsura sancționarii contravenționale a șoferului conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.