Mașină lovită de tren la Feldru

FOTO: Mesager24.ro

O maşină în care se aflau două persoane a fost lovită, luni după-amiaza, de un tren în localitatea Feldru, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Marius Rus, la faţa locului au intervenit pompierii militari din Năsăud și un echipaj de prim ajutor SMURD.

În maşina lovită de tren se aflau două femei, care au reușit să se autoevacueze din mașina avariată, fiind conștiente și cooperante.

”Din fericire, după evaluarea persoanelor implicate în accident nu s-a impus transportul acestora la spital”, a precizat Marius Rus.

Niciun călător din trenul implicat în accidentul feroviar nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, astfel că garnitura şi-a continuat deplasarea.

La locul solicitării intervin și poliţiştii, care efectuează cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul feroviar.

ACTUALIZARE

”În această după-masă, polițiștii rutier din cadrul Poliției orașului Năsăud au intervenit la un accident rutier produs în Feldru, la o trecere la nivel cu cale ferată. Un autoturism condus de o femeie de 44 de ani din Sângeorz-Băi la o trecere la nivel cu cale ferată a fost acroșată de trenul accelerat 1831 care se deplasa pe ruta Galați – Cluj. În urma impactului, șoferița cât și o pasageră de 43 de ani din Feldru au fost rănite, fără a fi însă necesar transportul acestora la spital. Atât conducătoarea autoturismului cât și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Traficul feroviar a fost reluat la scurt timp după producerea evenimentului”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.

FOTO: Mesager24.ro