Mașini despre care există indicii că ar fi fost furate din Germania, găsite în Bistrița-Năsăud

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din Bistrița-Năsăud au depistat două autoturisme despre care există indicii că ar fi fost furate din Germania. Cele două mașini au fost indisponibilizate.

”Unul dintre cele două autoturisme, reclamat ca fiind sustras din Germania, din data de 27 martie 2019, a fost găsit în posesia unei femei de 52 de ani, din Prundu Bârgăului. Celălalt a fost depistat în posesia unui bărbat de 42 de ani, din Bistriţa şi era reclamat ca fiind sustras din Germania, din ianuarie 2019”, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, în cooperare cu autorităţile din Germania, continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care au ajuns cele două autoturisme pe teritoriul României.