Maşinile abandonate vor putea fi ridicate mai rapid de pe drumurile publice

Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a votat favorabil o iniţiativă a unui senator USR care va permite degajarea mai rapidă a drumurilor şi parcărilor publice de maşinile abandonate.

Conform noii legislaţii, un vehicul va fi considerat abandonat dacă a fost lăsat pe drumuri/parcări publice mai mult de 6 luni fără ITP şi asigurare RCA în vigoare, iar proprietarul nu a plătit impozitul aferent.

Perioada în care vehiculele pot rămâne neutilizate în parcările publice va fi scurtată de la 1 an la 6 luni, în timp ce definiţia termenului „vehicule fără stăpân” se modifică pentru a include şi acele vehicule înmatriculate în străinătate, care nu puteau fi ridicate din simplul motiv că nu au numere de înmatriculare româneşti.

Iniţiativa prevede obligaţia autorităţilor să înmâneze sau, în cazuri excepţionale, să afişeze la adresa de domiciliu a proprietarului somaţia de plată, în timp ce proprietarul are la dispoziţie 5 zile de la primirea somaţiei pentru a depune dovada achitării taxelor auto, amenzilor şi dovada efectuării ITP-ului.

Este o victorie a bunului simţ civic şi a responsabilităţii individuale. Pe de o parte, nu poţi permite, ca autoritate, să laşi pe marginea drumurilor mii şi mii de maşini neasigurate şi nesigure din punct de vedere tehnic – riscuri majore pentru circulaţie – şi, în acelaşi timp, să nu te achiţi de responsabilităţile care îţi revin ca şi proprietar al unui bun. În plus, nu de multe ori, maşinile abandonate devin depozite de gunoi, ceea ce reprezintă un serios risc de sănătate publică„, a declarat senatorul USR Nicu Fălcoi, inițiatorul proiectului de lege.

Conform legislaţiei anterioare, autorităţile erau obligate să parcurgă nenumărate etape astfel încât ridicarea unui singur vehicul putea să dureze până la patru luni.