Maşinile mai vechi de 12 ani vor efectua mai des inspecţia tehnică periodică, iar cele noi vor face ITP-ul o dată la 3 ani

De anul viitor, maşinile mai vechi de 12 ani vor trebui să efectueze mai des inspecţia tehnică periodică, în timp ce pentru autovehiculele noi, intervalul de prezentare la staţiile ITP va fi de 3 ani.

Aceste noi reglementări sunt prevăzute într-un act normativ apărut recent în Monitorul Oficial și care transpune în legislaţia naţională o directivă europeană.

Astfel, potrivit Registrului Auto Român, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 21 decembrie 2017 a fost publicată Legea nr. 260 din 19 decembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică.

Prevederile acestei legi se aplică de la 1 ianuarie 2018 și fac referire la periodicitatea de efectuare a inspecţiei tehnice periodice (ITP) la autoturisme (autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune).

Așadar, pentru autoturismele cu vechimea de cel puţin 12 ani, intervalul de efectuare a ITP se reduce de la 2 ani la 1 an (cu excepţia vehiculelor de interes istoric). În schimb, pentru autoturismele noi, intervalul de efectuare a ITP creşte de la 2 ani la 3 ani. În ceea ce privește autoturismele în circulaţie, data următoarei inspecţii tehnice periodice menţionate pe anexa la certificatul de înmatriculare al vehiculului rămâne valabilă.

Totodată, autoturismele vor putea trece ITP-ul cu defecte minore, mai precis dacă deficienţele constatate nu au un efect semnificativ asupra siguranţei vehiculului sau impact asupra mediului.

Dacă se constată însă defecte mai grave, acestea trebuie remediate în maximum 30 de zile.