Măsuri și la APIA Bistrița-Năsăud. Ce au de făcut persoanele care trebuie să depună cererile unice de plată pentru Campania 2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Bistrița-Năsăud face apel la toți beneficiarii de sprijin programați pentru depunerea Cererii unice de plată pentru Campania 2020 să respecte programarea comunicată de către instituție și să se prezinte la centrele agenției numai în jurul orei la care au fost programați, pentru a evita aglomerarea.

”Intrarea în instituție se va face doar însoțit de responsabilul de dosar la data și ora comunicate în invitație sau publicată la sediul primăriilor, eventualele persoane care vin în afara  programărilor existente vor fi preluate doar în limita timpului disponibil, având prioritate fermierii programați în ziua respectivă. La intrarea în instituție se vor pune la dispoziția beneficiarilor de sprijin soluții pentru dezinfectarea mâinilor și a tâlpilor încălțămintei, toate persoanele care intră fiind rugate să le folosească”, precizează directorul APIA Bistrița-Năsăud, Emil Scurt.

Totodată, toate persoanele care urmează să se prezinte la APIA pentru depunerea cererilor și prezintă minime simptome de îmbolnăvire și/sau au în familie persoane care s-au întors de curând din străinătate sunt rugate să renunțe la programare și să anunțe centrul local unde ar trebui să se prezinte, solicitând o reprogramare la o dată ulterioară când orice risc este eliminat.

APIA Bistrița-Năsăud mai precizează că ”în fiecare an, la sediile noastre, se prezintă circa 30.500 fermieri în perioada depunerii cererilor, respectiv 1 martie – 15 mai, fiecare funcționar public implicat în preluarea cererilor unice având programați între 450 – 750 solicitanți”.

De asemenea, tot în contextul prevenirii răspândirii cazurilor de infecție cu noul coronavirus, APIA Bistrița-Năsăud mai anunță că începând cu data de 12 martie 2020 a fost suspendată activitatea de vizare a carnetelor de rentier agricol, aceasta urmând să fie reluată începând cu data de 4 mai 2020.