Material lemnos în valoare de circa 2.800 lei, confiscat de polițiști în timpul unor acțiuni pe Valea Bârgăului și Valea Someșului; s-au aplicat și amenzi

Polițiștii specializați în combaterea delictelor silvice, în colaborare cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Județene Bistrița-Năsăud și silvicultori, au desfășurat joi acțiuni de control pe raza comunelor de pe Valea Bârgăului și Valea Someșului.

Verificările au avut drept scop combaterea activităților ilicite în domeniile economice, specifice exploatării, prelucrării, transportului și comercializării materialului lemnos. Astfel, au fost oprite pentru control 24 de autovehicule și 16 transporturi de material lemnos depistate în trafic”, arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoarea de 5.435 lei. Din totalul acestora, 3 au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 171/2010, în valoare de 5.000 lei, celelalte 2 fiind pentru abateri la regimul rutier.

De asemenea, ca măsură complementară, a fost dispusă ridicarea în vederea confiscării a cantității de 12,93 metri cubi de material lemnos, fără documente legale, în valoare de 2.847 lei.

2 comments

  1. Dece nu dati numele infractorilor?

  2. de ce nu dati numele infractorilor ?