Medic ginecolog de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, trimis în judecată

spitalul judetean bistrita

La finele anului trecut, un medic ginecolog de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița a fost trimis în judecată, după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud au finalizat cercetările în dosarul penal în care acesta era cercetat.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, medicul ginecolog a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de vătămare a fătului.

Procurorii au stabilit că, în urmă cu aproape 5 ani, medicul (C.D.) ar fi efectuat ”incomplet și superficial” examenul clinic al unei femei însărcinate, iar fătul a decedat în timpul nașterii.

”În sarcina inculpatei s-a reținut că, în perioada 25 – 26 ianuarie 2016, în calitate de medic în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița – Secția Obstetrică Ginecologie, din culpă, a efectuat în mod incomplet și superficial examenul clinic al personei vătămate (persoană majoră, de sex feminin, însărcinată), prin aceea că a omis să procedeze la stabilirea situației fătului în uter și la luarea măsurilor pelviene și ale fătului, ceea ce a determinat omisiunea din partea medicului a constatării diagnosticului de ‘pelvis anatomic strâmtat transversal’, afecțiune incompatibilă cu nașterea pe cale vaginală și care a condus la încetinirea progresiei fetale și la asfixia mecanică a fătului cu lichid amniotic pe durata expluziei, fiind astfel împiedicată instalarea vieții extrauterine a fătului”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Medicul ginecolog va da acum socoteală pentru fapta sa în fața instanței, care va stabili și pedeapsa în acest caz.

Conform Codului Penal, infracțiunea de ”vătămare a fătului, în timpul naşterii, care a împiedicat instalarea vieţii extrauterine” se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.