Meteorologii anunță că vremea se va răci

Administrația Națională de Meteorologie anunță că începând de marți, în jumătatea de Nord a țării vremea se va răci, întrucât o masă de aer polar va traversa România.

Constanța Vâlciu, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a declarat pentru Mediafax că ”o masă de aer de origine polară va aborda spațiul georgrafic al țării noastre, începând de marți. Marți, vremea se răcește în jumătatea de Nord a țării, unde valorile termice diurne se vor situa ușor sub cele normale ale acestei perioade, iar în jumătatea sudică va fi mult mai cald decât în mod obișnuit”.

Aceeași sursă a mai precizat că valorile termice vor fi de la 17 – 18 grade în Maramureș, Nordul Moldovei și al Transilvaniei, până 32 -33 de grade în sudul Olteniei și al Munteniei. Pe lângă răcirea din jumătatea de Nord, marți, în această zonă se vor înregistra și ploi.

ANM a făcut și o estimare a valorilor termice și a precipitațiilor pentru perioada 16 – 25 septembrie.

În plus, de miercuri vremea se răcește și în jumătatea de Sud a țării. Abia de vineri, vremea intră într-o uşoară ameliorare.