Microbuze electrice pentru şcolile din Bistrița-Năsăud

FOTO cu caracter ilustrativ

Primăriile din județul Bistrița-Năsăud au avut posibilitatea de a depune solicitări pentru repartizarea de microbuze şcolare electrice ce vor fi achiziţionate de Ministerul Educației prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, cererile depuse de primării vizează un număr de 124 de microbuze electrice, solicitările fiind centralizate și înaintate către Ministerul Educației.

La nivel național, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, în total, 1.860 de microbuze școlare electrice și încă 2.500 de microbuze școlare hibrid vor fi achiziționate prin fondul de mediu prevăzut în Programul Național de Redresare și reziliență (PNRR).

Pe lângă achiziţia de microbuze şcolare, unităţile administrativ teritoriale vor primi şi o finanţare suplimentară de 1.400 de euro pentru staţia electrică de încărcare.

Vehiculele vor fi achiziţionate de Ministerul Educaţiei și apoi vor fi transferate către unităţile administrativ-teritoriale care au făcut solicitări în acest sens.

Microbuzele şcolare electrice sunt destinate în special şcolilor din mediul rural.