Miercuri, 9 ianuarie, de la ora 12:30, se va deschide Pârtia de schi ”Cocoș”

După zile întregi de pregătiri, în cele din urmă, Primăria municipiului Bistrița anunță că Pârtia „Cocoş” va fi deschisă miercuri, 9 ianuarie 2019, de la ora 12.30.

Dotată cu telescaun de patru locuri, cu o capacitate de transport de 1.300 de persoane pe oră, respectiv cu instalaţie de nocturnă, pârtia are o lungime de 1.300 de metri.

Aceasta este întreținută de o echipă a Primăriei Bistrița, iar telescaunul este operat tot de personalul propriu autorizat al Primăriei Bistrița din cadrul Direcției Educație, Turism. Sezonul trecut, telescaunul a fost operat de compania SC Euroalpin SRL Bistrița.

În ceea ce privește tarifele, Consiliul Local al municipiului Bistrița a adoptat, anul trecut, un proiect de hotărâre care prevede majorarea acestora începând din 2019.

Astfel, o urcare va costa 10 lei/persoană, în vreme ce un abonament de o zi va fi de 50 de lei/persoană, iar cel de 6 zile va fi de 250 lei/persoană. Aceste tarife sunt pentru adulți. Tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani și studenții vor plăti 30 lei/zi și 120 lei/6 zile pentru tinerii de la 14 la 18 ani, tarifele pentru copiii de la 6 la 13 ani vor fi de 20 lei/zi și 100 lei/6 zile, iar seniorii peste 65 de ani vor plăti 35 lei/zi și 150 lei/6 zile. Taxa pentru cei care vor alege să schieze în nocturnă va fi de 30 lei.

De asemenea, hotărârea adoptată de Consiliul Local prevede că se pot achiziționa tichete şi pentru o jumătate de zi (în intervalul orar 09:00 – 12:30 sau 12:30 – 16:00). Adulții vor plăti 30 lei, tinerii de la 14 la 18 ani şi studenţii – 15 lei, copiii între 6-13 ani – 10 lei, iar persoanele cu vârste peste 65 de ani – 15 lei. Copiii cu vârsta de până la 6 ani beneficiază de gratuitate, însă trebuie să fie însoțiți de un adult.