Miercuri – Ziua Naţională a Ambulanţei; sirenele vor suna la ora 10:00 în toată ţara

Sirenele ambulanţelor vor suna miercuri, la ora 10:00, în toată ţara, pentru a marca Ziua Naţională a Ambulanţei din România, informează Federaţia Naţională Sindicală Ambulanţa.

Printr-un comunicat de presă, Federaţia Naţională Sindicală Ambulanţa precizează că miercuri se împlinesc 115 ani de existenţă a Ambulanţei din ţara noastră, dar, din cauza continuării stării de alertă şi a pandemiei de COVID-19, această zi nu va putea fi sărbătorită public.

Ziua Naţională a Ambulanţei din România este marcată anual la data de 28 iulie. Este data la care, în 1906, a apărut prima ”Salvare” din Bucureşti, la iniţiativa profesorului Nicolae Minovici.

ACTUALIZARE

Deși la nivel național va fi marcată această zi, la Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud nu vor suna sirenele.

”În acest an noi, cei din BN, vom sărbători în liniște, deoarece aniversarea de mâine coincide cu ziua în care o vom conduce pe ultimul drum pe colega noastră din Năsăud, care și-a început duminică drumul către stele”, a precizat managerul SAJ Bistrița-Năsăud, dr. Annabella Muzsi.