Național

Ministerul Dezvoltării a stabilit reguli noi pentru construcţia grădiniţelor

 -  - 


Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a aprobat un act normativ care prevede noi reguli pentru construcţia unor grădiniţe moderne şi sustenabile.

La elaborarea acestor normative de construcţii am avut în vedere crearea unor spaţii sănătoase pentru copii, construcţia unor grădiniţe moderne şi prietenoase cu mediul înconjurător”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Ministrul a precizat că acest demers era necesar pentru a moderniza regulile de proiectare, realizare şi exploatare a grădiniţelor, care datează din 1997.

Noul normativ a ţintit atât alinierea cu standardele din România şi cele europene, publicate de Asociaţia de Standardizare din România, cât şi armonizarea cu cerinţele specifice procesului educaţional din strategiile elaborate de către autorităţile publice de resort pentru reformarea sistemului educaţional din România.

Noul normativ tratează, în principal, aspectele legate de eficienţa energetică a acestor construcţii, astfel încât grădiniţele noi vor fi verzi şi sustenabile. De asemenea, conţine prevederi detaliate pentru asigurarea sănătăţii copiilor, cum ar fi, detalierea sistemelor de ventilaţie pentru aceste spaţii.

„După cum se ştie, anul trecut am început reactualizarea normativelor de proiectare, a ghidurilor şi a metodologiilor, majoritatea fiind elaborate în perioada 1996-1999, fără a mai fi actualizate de atunci. Primul normativ reactualizat a fost cel pentru proiectarea, execuţia şi exploatarea creşelor, urmat de normativul pentru construcţia şcolilor şi liceelor, precum şi de cel pentru spitale, iar astăzi se transmite, spre publicare, în Monitorul Oficial al României, Normativul pentru grădiniţe, care va intra în vigoare la 30 de zile de la publicare„, a adăugat ministrul Cseke Attila.

85 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.