Ministerul Dezvoltării anunță că preţurile locuinţelor ANL vor scădea la nivelul celor din 2019

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă care soluţionează problema dublării preţurilor de vânzare şi chirie a locuinţelor ANL din 2020 şi previne o nouă majorare de preţ – a arătat ministrul Cseke Attila.

Ca urmare a majorării veniturilor din domeniul construcţiilor şi implicit a costurilor de construcţie, preţul locuinţelor destinate tinerilor, construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, a fost majorat semnificativ, aproape dublat în 2020. Măsura adoptată rescrie prevederea care dorea acoperirea costurilor de construcţie a unei noi locuinţe din preţul de vânzare a celor existente.

„Locuinţele ANL sunt destinate pentru tineri, scopul acestora este de a asigura o chirie, iar mai apoi o locuinţă proprie la un preţ accesibil. Decizia Guvernului de astăzi este un ajutor pentru tineri în acest sens„, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Acesta a arătat că, potrivit Ordonanţei adoptate de Guvern, preţul de vânzare a locuinţelor porneşte de la costul de construcţie al imobilului în cauză, nu de la costul de înlocuire, şi se scade pe lângă amortizare şi chiria plătită până la momentul achiziţiei.

Noile reglementări prevăd şi o pondere conformă gradului de indice al localităţilor, astfel locuinţele din oraşele mai mici vor fi mai ieftine decât cele din municipiile reşedinţă de judeţ sau din capitală.