Ministerul Educației – precizări cu privire la redeschiderea unităților de învățământ

Ministerul Educației a anunțat că își dorește redeschiderea ”cât mai grabnică” a școlilor, dar o decizie în acest sens va fi luată în urma unei analize responsabile cu privire la evoluția situației epidemiologice.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, un alt criteriu important care va sta la baza luării unei decizii cu privire la redeschiderea școlilor este dat și de disponibilitatea cadrelor didactice și a personalului auxiliar și nedidactic pentru vaccinare. Ministerul Educației a solicitat inspectoratelor şcolare din fiecare județ în parte o situație din acest punct de vedere, cu numărul celor care acceptă să se vaccineze, termenul limită pentru comunicarea acestor date fiind 15 ianuarie, orele 16.00.

În același timp, se vor avea în vedere și măsurile adoptate de alte state care se confruntă cu o situaţie epidemiologică asemănătoare, precum şi raportările din sistemul de educaţie cu privire la numărul elevilor aflaţi în situaţii de risc din cauza dificultăţilor înregistrate pe parcursul procesului de învăţare-predare online (termenul de raportare pentru această situație este 11 ianuarie).

”Ne dorim derularea semestrului al II-lea în format clasic, însă ne vom putea pronunța responsabil și fundamentat doar după jumătatea lunii ianuarie, respectiv în ultima decadă a lunii. Va fi luat în considerare orice scenariu ce va rezulta în urma analizei. Nu excludem niciun scenariu, fie că vorbim de prioritate pentru cei mici sau pentru cei care susţin examenele naţionale, fie că vorbim de prioritate a zonelor cu o rată de infectare mai redusă, așa cum solicită Consiliul Național al Elevilor”, a mai transmis Ministerul Educației.

Totodată, Ministerul a planificat în această săptămână consultări cu reprezentanții elevilor, studenților, părinților și cadrelor didactice pentru a analiza tot spectrul măsurilor ce se impun atât în vederea redeschiderii școlilor, cât și în vederea compensării pierderilor suferite de sistemul de educație pe parcursul crizei sanitare.

De asemenea, în cursul săptămânii viitoare, sunt planificate consultări cu factorii de decizie din domeniul sănătății.