Ministerul Educației: Precizări despre funcționarea școlilor după încetarea stării de alertă

Ministerul Educaţiei a transmis o notă către toate inspectoratele şcolare judeţene prin care informează că, începând cu data de 9 martie 2022, încetează starea de alertă instituită pe teritoriul României. Prin urmare, încetează şi măsurile sectoriale privind educaţia cu aplicabilitate în starea de alertă.

Ordinul comun al ministrului Educaţiei şi ministrului Sănătăţii prin care au fost aprobate măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 a fost abrogat.

Astfel, începând cu data de 9 martie 2022, nu se mai suspendă cursurile cu prezenţă fizică în funcţie de numărul de cazuri de infectări sau de gradul de ocupare al paturilor destinate bolnavilor COVID-19.

Clasele/grupele/unităţile de învăţământ care la data încetării stării de alertă funcţionează în sistem online vor continua să funcţioneze în acest sistem până la sfârşitul perioadei dispuse în deciziile de suspendare a activităţii cu prezenţă fizică.

De asemenea, preşcolarii, elevii şi personalul din unităţile de învăţământ care la data încetării stării de alertă se află în carantină sau izolare vor respecta perioada prevăzută în deciziile în baza cărora s-au instituit respectivele măsuri.

Pentru elevii cu boli cronice, Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, va stabili măsuri suplimentare de protecţie pentru asigurarea dreptului la educaţie în condiţii de siguranţă sanitară.

Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii subliniază necesitatea respectării cu stricteţe a regulilor de igienă personală şi în cadrul colectivităţii, urmând să emită un set de recomandări astfel încât procesul de învăţământ să se desfăşoare în condiţii de siguranţă epidemiologică.