Ministrul Apărării: Peste 20 de aparate de zbor MiG 21 LanceR rămân la sol. Ne-am gândit la siguranţa piloţilor

Peste 20 de aparate de zbor MiG 21 LanceR vor trece în conservare, dar acest lucru nu va afecta capacitatea aeriană de apărare a României, afirmă ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu.

În ultima vreme au fost accidente, avem mici semne de defecţiuni care nu au produs accidente, dar sunt semne care au apărut destul de des. (…) Am acceptat ideea de a opri de la zbor în acest moment MIG-urile 21 LAnceR pe care le avem în dotare. Vreau să vă spun că nu este vorba, sigur, nu le trecem la fier vechi, MiG-urile trec în conservare, piloţii pe care îi avem, o parte din ei, sigur că vor fi reprofesionalizaţi pentru zona F16 sau alte misiuni în zona aceasta, a aviaţiei. MiG-urile pe care le avem funcţionale o să rămână în dotarea Armatei, dar în acest moment comandamentul Armatei consideră că este necesar să fie oprite de la zbor, pentru ca să nu avem accidente în viitor. Aceasta este hotărârea cea mai importantă”, a declarat ministrul Vasile Dîncu, la Bistrița.

Ministrul Apărării Naționale a ținut să sublinieze că suspendarea activităţilor de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR nu afectează capacitatea aeriană de apărare a României, decizia având la bază siguranţa piloţilor.

Potrivit ministrului, în perioada suspendării activităţilor de zbor cu aceste aeronave, Forţele Aeriene Române vor continua să execute Serviciul de luptă Poliţie Aeriană cu aeronavele F-16 din dotare, sprijinite de aeronavele aliate dislocate în România, în cadrul misiunii de Poliţie Aeriană Întărită (Enhanced Air Policing) sub comandă NATO.

ACTUALIZARE

Într-o postare pe pagina oficială de pe o rețea de socializare, ministrul Vasile Dîncu a mai afirmat că ”decizia de astăzi nu reprezintă scoaterea definitivă din serviciu a aeronavelor MiG 21 LanceR, ci o suspendare temporară a zborurilor acestor aeronave, până la finalizarea unui proces amplu de analiză și evaluare care a început deja”.

”Nu spunem că MiG-urile 21 LanceR sunt nesigure pentru zbor, ele nu au decolat niciodată decât după ce s-a constatat îndeplinirea tuturor parametrilor tehnici. Dar este absolut de înțeles că, la atât de mulți ani de când sunt în serviciu, frecvența incidentelor de zbor a crescut. Nu ne putem permite să riscăm viața acestor oameni și suntem obligați să căutăm cele mai bune soluții. O analiză complexă este în plină desfășurare și în urma acesteia vom putea să vedem dacă există soluții de continuare a exploatării MiG-urilor, iar dacă mai sunt – trebuie să vedem în ce condiții, până când, cu ce resurse. Evident, prioritatea mea și a conducerii Ministerului Apărării Naționale este viața oamenilor și asigurarea unei perspective corecte pentru personalul aeronautic care încadrează funcții la escadrilele de MiG 21 Lancer, atât piloți, cât și personal tehnic. De asemenea, ne-am consultat și cu partenerii și aliații care contribuie cu aeronave la executarea misiunilor de poliție aeriană extinsă în spațiul aerian al României și care pot suplimenta capabilitățile aeriene în această perioadă. Precizez că scoaterea definitivă din serviciu sau continuarea exploatării acestui tip de aeronave vor fi decise doar după finalizarea acestei ample analize. Nu pot estima când va fi posibil să luăm această decizie, dar, așa cum spuneam, o vom lua având în minte viața oamenilor noștri și asigurarea securității spațiului aerian național”, a adăugat Vasile Dîncu.