Ministrul propus al Muncii: ”Alocațiile copiilor se mai joacă și la păcănele. O soluție ar putea fi voucherele”

Se caută soluții pentru introducerea unor vouchere pentru copii în locul alocațiilor, în acest fel existând mai multe șanse ca banii să fie utilizați în beneficiul copiilor, mai ales în condițiile în care în prezent există situații în care acest lucru nu se întâmplă. ”Alocațiile copiilor se mai joacă și la păcănele”, spune ministrul propus al Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, care a anunțat că va lansa o consultare publică pe tema introducerii voucherelor în locul alocațiilor.

Într-o postare pe pagina oficială de pe o rețea de socializare, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, precizează că resursele publice destinate copiilor trebuie să ajungă chiar la aceștia.

”Este cunoscută realitatea conform căreia de alocațiile copiilor (mai) beneficiază și aparținătorii/părinții pentru cu totul alte cheltuieli decât cele necesare creșterii și dezvoltării copilului. Se mai joacă și la păcănele. În Constituția României este garantat dreptul copilului de a primi alocație, dar este la latitudinea autorităților să găsească cele mai bune soluții pentru ca banii chiar să adreseze nevoile copilului”, este de părere ministrul.

Potrivit ministrului Violeta Alexandru, o soluţie pentru această situaţie ar fi înlocuirea alocaţiilor cu un sistem de vouchere care să încurajeze şcolarizarea copiilor.

Am ridicat în discuție ideea eficientizării sistemului actual; o soluție ar putea fi voucherele. Cu un sistem de excludere (gen alcool, tutun, etc.), nu limitativ. Am putea gândi o legătură a sistemului de distribuție cu școala, ca să încurajăm părinții să vină mai des la școală. În alte state membre UE alocația de stat este fie condiționată de veniturile părinților (Slovenia, Italia), fie de numărul de copii din familie (Franța). Multe alte state acordă vouchere ca sprijin pentru grădiniță, pentru nou-născuți, pentru baby-sitting, etc”, a mai completat ministrul.

Violeta Alexandru a adăugat că va lansa o consultare publică pe acest subiect.

”Din toate aceste motive, personal, nu văd altă soluție de reglementare decât printr-o largă consultare publică pe care o voi lansa, la momentul oportun”, a mai afirmat ministrul.

Cel care a lansat ideea de a introduce vouchere în locul alocațiilor pentru copii a fost ministrul propus al Finanţelor, Florin Cîţu, care a anunțat că susține această variantă, sistemul fiind folosit şi în Statele Unite ale Americii.