Ministrul Sănătății a anunţat că după 1 iunie va avea loc o testare naţională

Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunţat că după data de 1 iunie va avea loc o testare naţională pentru COVID-19, obiectivul acesteia urmând să fie verificarea nivelului de imunizare a populației, dar şi a modului în care evoluează epidemia în ţara noastră.

Într-un interviu acordat Europa FM, ministrul a spus că testarea ar urma să se facă în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății. Numărul de persoane testate se va stabili în funcție de evoluția epidemiei în România până la acel moment, dar se va ține cont de focarele existente.

“Noi avem o testare pe care o facem, în colaborare cu Institutul Național pentru Sănătate Publică și Centrul Național pentru Controlul Bolilor Transmisibile. Dar o să o facem cam la trei luni de la debutul pandemiei, pentru a evalua atât starea imunizării populației, cât și cea a evoluției ulterioare. Va începe după 1 iunie”, a declarat ministrul la Europa FM.

Oficialul Ministerului Sănătății a precizat că testarea națională este un proiect nou, despre care nu s-a mai vorbit până acum. ”Îl avem în discuție, dar nu știm încă momentul debutului pentru că nu știm încă evoluția”, a mai spus ministrul.

Întrebat câte testări ar urma să se efectueze, sursa citată a adăugat: ”Facem evaluarea în funcție de numărul de cazuri din acel moment. Bugetul depinde și de testele care ar putea fi serologice sau și moleculare. În funcție și pe zone. Unele cu focar mare, altele cu focar mic. O să testăm voluntarii, dar pe care îi căutăm în anumite focare”.