Ministrul Sănătății, despre criza medicilor de familie: Ar putea fi aduși medici din Republica Moldova

 -  -  12974




 

În timpul vizitei la Bistrița, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a vorbit și despre criza medicilor de familie, situație întâlnită în mai multe județe din țară, printre care și Bistrița-Năsăud.

Recent, președintele-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud, Camelia Ilișuan, a ridicat această problemă, afirmând că în următorii cinci ani o întreagă generație a medicilor de familie din județ va ieși la pensie, subiect despre care Ziar de Bistrița a scris AICI.

Referitor la această situație, ministrul Sănătății a afirmat că strategia ministerului de a acoperi specializările deficitare este aceea de a scoate la rezidențiat cât mai multe locuri.

Cele 700 de cazuri (n. r. – medici de familie) se referă și la viitoarele pensionări, pentru că am făcut o analiză la nivelul țării. Cel puțin în 2018, la rezidențiat s-a scos un număr mare de locuri pentru medicina de familie. Inclusiv cele 300 de posturi suplimentare pe care Guvernul le-a aprobat, sunt tot pentru medicina de familie. De asemenea, posturile pentru rezidenții care au dat examen în 2017 și au obținut media de trecere, dar nu au avut loc, și acolo tot pentru medicina de familie s-au alocat aceste locuri. Eu am spus-o: politica de resurse umane a Ministerului Sănătății, până la un moment dat, a fost politica Occidentului. Practic, s-au scos la rezidențiat specialități de care era nevoie afară. Partea ciudată este că avem foarte multe specialități deficitare și nu am regăsit nicio coordonare la rezidențiat. Abia acum, în 2018, am cerut universităților să aibă coordonatori pe anumite specialității deficitare. De exemplu, spitalul din Bistrița nu are epidemiolog. La nivelul țării avem 200 de posturi deficitare de epidemiolog și discutăm de infecții asociate actului medical. Pe de altă parte, terapia intensivă, pediatria sunt specialități deficitare. În fiecare început de an, prin ordin al ministrului, se stabilesc specialitățile deficitare la nivelul țării în funcție de ceea ce adunăm din teritoriu. Deci strategia este de a scoate posturi la rezidențiat”, a declarat Sorin Pintea.

Totodată, ministrul Sănătății a mai precizat că la minister au fost depuse foarte multe solicitări pentru medicina de familie venite de la medici din Republica Moldova, luându-se în calcul ca acești medici să poată profesa în România.

Avem solicitări pentru această specialitate de la medici care vin din Republica Moldova. Aici, procedurile de aprobare sunt puțin mai greoaie, pentru că, în România, rezidențiatul pentru medicina de familie este de 3 ani, iar în Republica Moldova, după finalizarea facultății poți să faci medicină de familie și atunci este nevoie de un timp pentru echivalare. Luăm în calcul și asta, respectiv să vină și la noi medici cum ai noștri au plecat, dar eu vreau să mă asigur, și am cerut comisiilor care evaluează aceste dosare să fie foarte atente pentru că avem nevoie de medici bine pregătiți”, a mai spus Sorina Pintea.

De asemenea, potrivit ministrului Sănătății, medicina de familie va avea parte și de venituri mai mari începând cu 1 iulie 2019, când intră în vigoare noul contract cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate. Este vorba despre o suplimentare cu 25% a fondurilor, în acest sens, Ministerul Finanțelor Publice purtând negocieri cu Banca Mondială pentru obținerea unui împrumut în valoare de 800 milioane de dolari.

12 bookmark
0 notes
699 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.