Ministrul Sănătăţii: Nu declarăm epidemie pentru că ar însemna impunerea unor restricții. Avem câteva seturi de măsuri

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat joi, într-o conferință de presă, că nu va declara ”stare de epidemie” în România pentru că acest lucru ar presupune revenirea la ”anumite restricţii”. În schimb, va emite o instrucțiune privind ”starea de alertă epidemică”.

”Este a treia săptămână epidemică. Ca să oficializăm această situaţie, o să declarăm o stare, o să emit o instrucţiune privind starea de alertă epidemică. Legea 95 îmi permite acest lucru. (…) Conform prevederilor Legii 95, există o stare de alertă epidemică, pentru că declararea epidemiei pe baza unui ordin de ministru ne-ar pune într-o situaţie în care… Există o lege adoptată în timpul pandemiei, Legea 136, iar această lege generează automat, prin emiterea unui ordin de ministru, anumite restricţii. (…) Aţi văzut că abordarea noastră a fost una care să vină în sprijinul desfăşurării normale a activităţii economice şi sociale, să menţinem şcolile deschise, nu să introducem iar chestiuni legate de carantină, de izolare, pentru că emiterea unui ordin de ministru ar fi generat o astfel de situaţie. Atunci, prefer să adoptăm, pentru că nu este o situaţie dramatică, este o situaţie – dacă vreţi – fără precedent în această perioadă. Aţi văzut că în alte perioade, de exemplu, în urmă cu 5 ani sau 10 ani, în luna februarie, aveam mai multe cazuri de viroze respiratorii. Am ajuns şi la 170.000 de cazuri de viroze respiratorii pe săptămână. Ea este mai devreme decât în alte perioade”, a explicat ministrul Alexandru Rafila.

El a spus că preferă emiterea de recomandări în loc de restricţii.

”Eu sunt un om echilibrat şi încerc să găsesc cele mai bune soluţii pentru protejarea sănătăţii publice, dar nu vreau să ne reîntoarcem în niciun fel la alte discuţii legate de carantină şi izolare pe care ar trebui să le ia autorităţile în cazul în care Ministerul Sănătăţii emite un astfel de ordin. Prefer recomandări decât restricţii”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Printre recomandările ministrului Sănătății se numără purtarea măștii de protecție, evitarea aglomerației și triajul zilnic în școli și grădinițe.

Avem câteva seturi de măsuri. Unele sunt pentru populația generală, sunt măsuri recomandate, nu sunt diferite de cele din pandemie: evitarea aglomerației, purtarea măștii în spațiile închise aglomerate, igiena adecvată, consultarea medicului de familie la apariția simptomelor, consultarea centrelor de evaluare sau a centrelor de permanență și continuarea vaccinării antigripale. În școli și grădinițe: triajul zilinic, utilizarea măștii de către cadrele didactice și eventual de către copii, asigurarea materialelor de dezinfecție. Am discutat ca spitalele să asigure stocurile de antivirale și să refacă stocurile de echipamente de protecție”, a menționat Alexandru Rafila.

Pentru angajatori se recomandă evitarea aglomerărilor în spațiile de lucru, purtarea măștii și triajul epidemiologic.

Potrivit ministrului, vârful sezonului gripal ar putea fi în perioada 15 ianuarie – 10 februarie.

”Sezonul gripal în acest an este decalat cu câteva săptămâni. (…) Este posibil ca vârful să fie în perioada 15 ianuarie – 10 februarie, după care va urma o scădere a cazurilor de viroză respiratorie, inclusiv de gripă”, a mai spus Rafila.