Ministrul Sănătății: România nu a atins încă vârful epidemiei; așteptăm un al doilea val

România nu a atins încă vârful epidemiei, iar de comportamentul populaţiei în aceste zile depind măsurile de relaxare care ar putea fi luate din 15 mai, a precizat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. În plus, specialiștii ministerului spun că în lunile octombrie-decembrie ar putea exista un al doilea val al pandemiei de coronavirus.

Ministrul Sănătăţii consideră că deocamdată nu se poate vorbi de relaxare, pentru că sunt multe focare noi şi mulţi pacienţi la terapie intensivă.

”Nu mă gândesc la relaxare. Putem spera la relaxare până la data de 15 mai. Suntem pe panta ascendentă a curbei, avem încă cazuri noi, avem încă focare noi, avem decese, persoane în terapie intensivă, persoane pe ventilator, pe suport cardiovascular. (…) Va veni şi momentul când veţi vedea momentul de scădere continuă a numărului de cazuri, a cazurilor din Terapie Intensivă, de scădere a prezenţei la UPU, atunci putem vorbi şi de o relaxare”, a declarat ministrul Nelu Tătaru.

Specialiștii vorbesc și despre un posibil val doi al epidemiei, începând din toamnă.

Aşteptăm pentru octombrie-decembrie un al doilea val, dar ţine foarte mult de cum trecem acest val. Suntem în trei zile care altădată erau o minivacanţă, suntem după două luni în care toată lumea percepe o zi frumoasă ca o răbdare pusă la încercare, dar trebuie să înţeleagă că răbdarea fiecăruia dintre ei este tocmai pentru ei. Un moment al Sărbătorilor Pascale gestionat bine, un moment al perioadei 1-3 mai gestionat bine va însemna şi o speranţă la relaxare şi o speranţă la celelalte valuri de mult mai mică amploare„, a mai spus ministrul Sănătăţii.