Ministrul Sebastian Burduja vrea o Românie digitalizată. Gata cu dosarul cu șină și copiile xerox în instituțiile publice!

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat, vineri, într-o conferință de presă susținută la Bistrița, că în România a început un amplu proces de debirocratizare și de digitalizare. 

Specialiști ai ministerului se deplasează în teritoriu pentru a sprijini administrațiile locale în acest proces.

”Am început un amplu proces de debirocratizare, de fapt de transformare digitală a statului. Asta înseamnă că servicii publice de care cetățenii au nevoie vor fi furnizate, din ce în ce mai mult, în mediul online. (…) La nivel național am pornit o Caravană a digitalizării și suntem astăzi la Bistrița și în acest context. Ne-am dat seama că nu poți să transformi digital o țară din birou, ci trebuie să mergi în teritoriu ca să vezi care sunt nevoile. În România, mai puțin de 28 la sută dintre comune sunt înscrise pe platforma ghișeul.ro. Asta înseamnă că, în cele mai multe cazuri, românii nu își pot plăti taxele și impozitele locale la nivel de comună de la distanță, ceea ce e o mare problemă, mai ales pentru românii din diaspora care trebuie să vină acasă pentru a achita aceste taxe. Am vorbit cu multe autorități locale pentru a vedea ce putem face în așa fel încât să ajutăm administrațiile locale să intre pe ghișeul.ro. La unii e vorba de capacitatea administrativă, la alții de resurse bugetare. E o chestiune mai complexă, dar noi mergem în fiecare comună și încercăm să ajutăm. Am fost deja cu această caravană în județele Giurgiu, Botoșani”, a spus Sebastian Burduja.

La rândul său, Eduard Mititelu, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, a afirmat că, în ceea ce privește Caravana digitalizării, în teritoriu au fost întâlnite tot felul de situații.

”Am găsit tot felul de situații, încercăm să îi ajutăm pe cei din administrația publică locală cu expertiza tehnică, să promovăm utilizarea semnăturii electronice în administrația publică locală, să informăm în legătură cu oportunitățile pe care le au la dispoziție și să vedem punctual dificultățile tehnice pe care le întâmpină vizavi de rețele, de utilizarea softurilor și chiar de digitizarea documentelor pe care le au în cadrul administrație publice locale”, a spus Eduard Mititelu.

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării a adăugat că un exemplu în procesul de debirocratizare și digitalizare este și legea recent adoptată de Parlament prin care se permite eliberarea cazierului judiciar în format electronic.

”Săptămâna aceasta a fost adoptată de către Parlament o lege care permite eliberarea cazierului judiciar în format electronic. (…) În ianuarie anul viitor, cel târziu în februarie, o să putem să avem la un click distanță, prin ghișeul.ro, cazierul judiciar. În România, cam două milioane de caziere judiciare sunt eliberate anual, asta înseamnă două milioane de drumuri la secțiile de poliție din țară și o încărcare a sistemului. Acest lucru nu va mai avea loc dacă se optează pentru cazierul judiciar electronic”, a mai spus ministrul.

Sursa citată a amintit de un alt demers care face parte din procesul de debirocratizare și digitalizare.

Parlamentul a adoptat o inițiativă legislativă – o coproducție a mea și a doamnei deputat Diana Morar – care interzice autorităților publică să solicite copii după acte emise de statul român. Așadar, un funcționar public nu va mai putea să solicite aceste documente, nici din primării, nici din universități sau companii care furnizează utilități. De asemenea, am interzis xeroxurile din toate administrațiile publice. De multe ori erai trimis la xeroxul de după colț și trebuia să plătești o sumă importantă pentru fiecare fotocopiere. Lucrul acesta nu se va mai întâmpla. Deci nu mai punem cetățenii pe drumuri, nu îi întoarcem de la ghișeu pentru că nu au adus un act pe care tot statul român l-a emis. (…) De asemenea, am interzis și dosarul cu șină prin acest proiect de lege. Nimeni nu va mai putea solicita dosar cu șină în această țară”, a mai menționat Sebastian Burduja.

Ministrul a punctat că procesul de digitalizare nu e deloc ușor.

”E la fel de complicat să faci o platformă națională de interoperabilitate, de schimb de date de instituții, pe cât e de complicat să faci o autostradă care trece Carpații. Nu sunt lucruri deloc ușoare. Din fericire, ele sunt prinse și în PNRR, sunt destule reforme acolo cu termene scurte. Eu sunt convins că, până în 2026, orice ministru, orice guvern va reuși să respecte acele termene și acele reforme. România, în ultimii ani, a făcut cele mai mari reforme în domeniul digitalizării din întreaga Uniune Europeană. Avem o lege a interoperabilității, printre puținele state care au asta, și acum s-a schimbat practic paradigma. Datele nu sunt ale unei instituții, ci ale cetățenilor. Dacă o instituție refuză să pună acele date la dispoziția unei alte instituții, ea va fi amendată cu sume de până la 40.000 – 50.000 de lei, deci nu ne mai jucăm. Și acest lucru se va întâmpla prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, instituție condusă tocmai de un bistrițean – Dragoș Vlad”, a mai spus ministrul Sebastian Burduja.