Minoră de 13 ani dispărută de acasă, căutată de familie și Poliție

Polițiștii din Bistrița-Năsăud caută o tânără de 13 de ani care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Persoanele care pot da informații care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

La data de 30 martie 2022, după ora 23:00, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au fost sesizați de către o femeie din Reteag cu privire faptul că nepoata ei, Lăcătuș Elisabeta Violeta, în varstă de 13 de ani, a plecat, voluntar, de la domiciliu și nu a mai revenit. Semnalmente: tânăra are înălțimea de 1,60-1,65 m, greutate de aproximativ 50-55 de kg, ochi verzi, față ovală și păr blond. La data dispariţiei purta pantaloni tip jeans de culoare albastră”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale Beclean și cei din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Beclean, continuă căutările în vederea depistării persoanei dispărute.

Persoanele care pot da informații care să conducă la depistarea femeii sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

ACTUALIZARE

Joi după-amiaza, tânăra a revenit la domiciliu, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.