Mircea Abrudean: ”Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” nu are coloratură politică. Toate comunitățile au șansa să obțină finanțare prin acest program”

Secretarul general-adjunct al Guvernului, Mircea Abrudean, a declarat vineri, la Năsăud, că Programul Naţional de Investiţii (PNI) ”Anghel Saligny” nu are ”coloratură politică”, orice unitate admistrativ-teritorială (UAT) având șansa de a obține fonduri prin intermediul acestuia, sesiunea de depunere a proiectelor urmând să înceapă din 22 septembrie.

În urmă cu trei săptămâni, Mircea Abrudean a început un turneu în ţară, pentru a discuta cu toţi primarii despre PNI ”Anghel Saligny”. Până acum, secretarul general-adjunct al Guvernului a reușit să ajungă în 30 de județe ale țării, iar pe parcursul zilei de vineri are programată o întâlnire și cu primarii din județul Bistrița-Năsăud.

Discutăm de un program de investiții care se referă la infrastructura de bază. Discutăm de patru componente importante – drum, apă, canalizare și gaz, care vor fi finanțate de Guvernul României cu un buget impresionant, de peste 10 miliarde de euro pentru următorii 7 ani. Este un program care nu are coloratură politică și este important de menționat asta pentru că ne adresăm direct tuturor comunităților locale. Toate comunitățile au șansa să obțină finanțare pentru minim un proiect prin acest program. Există niște sume prevăzute pentru fiecare categorie de unitate administrativ-teritorială, în așa fel încât nimeni să nu rămână pe dinafară. Criteriile sunt foarte clare și țin cont de niște factori obiectivi. Avem și standardele de cost aferente acestor proiecte, pe categorii de lucrări. Acestea sunt elementele cele mai importante pe care am vrut să le comunic primarilor, pentru că ei sunt cei care vor accesa aceste finanțări, eligibile fiind comunele, orașele, municipiile și chiar județele. Este un program mult așteptat pentru că infrastructura este prioritatea zero a României și atunci Guvernul a considerat necesar și oportun să aloce acest buget important pentru dezvoltarea echilibrată a infrastructurii din întreaga Românie”, a declarat Mircea Abrudean.

Reprezentatul Guvernului a adăugat că modalitatea de depunere a proiectelor este una simplă.

Primarii o cunosc deja, pentru că au mai folosit-o la cele două programe de dezvoltare locală – PNDL 1 și PNDL 2. Discutăm de o modificare totuși, în sensul în care digitalizăm tot procesul de depunere, monitorizare și implementare a proiectelor. Există o platformă în acest sens – investiții.mdlpa.ro -, unde vom încărca proiectele într-o formă simplificată. În prima etapă vor fi necesare doar niște documente de bază. Cel mai probabil, începând cu data de 22 septembrie, primăriile au la dispoziție 45 de zile pentru a depune proiectele”, a mai explicat Mircea Abrudean.

Potrivit secretarului general-adjunct al Guvernului, intenția Executivului este de a se finanța cât mai multe proiecte de infrastructură, mai ales în condițiile în care, în acest moment, la Compania Națională de Investiții sunt depuse peste 550 de solicitări de finanțare doar pentru reabilitarea unor drumuri publice, valoarea acestor investiții fiind de peste 8 miliarde de lei.

Totodată, sursa citată a mai adăugat că va purta discuții cu primarii din Bistrița-Năsăud și cu privire la OUG 15 privind ajustarea preţurilor la contractele publice, dar și despre modificarea legislației din domeniul achizițiilor publice.

”Fiindcă am avut parte și avem în continuare parte de o creșetere explozivă a prețului materialelor de construcții, acest document este un act normativ extrem de aşteptat de toată lumea. Este important de reținut că noi suntem prima țară din Uniunea Europeană care am reglementat acest lucru. Acest act normativ este primul de acest gen din UE care reglementează modalitatea de ajustare a prețurilor la materiale de construcţii. (…) Apoi mai discutăm despre modificări ale legislaţiei privind achiziţiile publice, avem o OUG publicată deja în Monitorul Oficial care încearcă să rezolve, să reglementeze puţin problema contestaţiilor, pentru că, din păcate, este un subiect extrem de important. Constatăm că aveam de-a face cu un fenomen destul de periculos din acest punct de vedere şi am încercat să gestionăm acest subiect modificând legislaţia achiziţiilor publice din trei puncte de vedere: 1. am redus termenele, 2. am crescut taxele pentru cei care contestă şi 3. am introdus obligativitatea semnării contractului de achiziţie publică cu ofertantul declarat câştigător după decizia CNSC. Exista şi înainte această posibilitate, dar în acest caz este obligativitate, tocmai pentru a eficientiza procesul de achiziţii publice. Sunt niște prevederi care reglementează și ce se întâmplă în cazul în care decizia Curții de Apel este diferită de cea a CNSC”, a afirmat Abrudean.

Mircea Abrudean a mai menționat că va discuta cu aleşii locali şi despre reluarea plăților prin PNDL.

Începând cu data de 16 iunie și până acum, a fost o perioadă de pauză, dar la rectificarea de buget de săptămâna trecută au fost alocați toți banii, astfel că plățile vor fi reluate”, a mai spus sursa citată.

”Ne interesează feedback-ul din partea primarilor, mai ales pentru că este vorba despre acte normative cu impact direct asupra administrației publice locale. Vrem să avem această consultare cu cei pe care ne bazăm ca să le implementeze”, a încheiat Abrudean.