Mircea Archiudean și-a dat demisia din Consiliul Local și din Partidul Ecologist, NERVOS că ecologiștii au bătut palma cu Dragnea – PSD!

Mircea Archiudean a candidat de primar în 2016 din partea Partidului Ecologist și a obținut o funcție în Consiliul Local. În urma deciziei luate de șeful PER la nivel național, (prin care PER s-a aliat cu PSD la europarlamentare) Archiudean a decis să DEMISIONEZE din partid și din Consiliul Local.

„Am intrat în politica din Bistrița în calitate de candidat independent la Primăria Bistrița și subliniam atunci că independenții apar când sistemul nu funcționează corect și unii oameni care doresc să se implice în acte decizionale nu se indentifică cu principiile unui partid. Din păcate, după mai bine de trei ani, mă văd nevoit să ies din politică și din administrație la fel de „independent“ cum am intrat.

Am aderat la politica Partidului Ecologist Român pentru că am considerat că acest partid, chiar cu scorurile minime pe care le-a obținut la alegeri de-a lungul timpului, a reușit să păstreze un scor maxim la capitolul „demnitate“. A fost un partid care și-a păstrat principiile intacte și a reușit un lucru remarcabil: să nu fie catalogat drept „aceeași mizerie“, la fel ca alte partide care și-au jucat mereu cărțile propriilor interese meschine. A fost un partid care s-a remarcat prin activitatea și atitudinea din Consiliul Local Bistrița, un partid care a muncit și a încercat să se implice cu adevărat în administrație.

 

Din păcate, odată cu semnarea recentului protocol de colaborare cu PSD pentru alegerile europarlamentare, PER a dat semnalul că a capitulat, și-a dat la o parte principiile și ideologia, aderând la partidul care propagă hoția, corupția, incompetența, lipsa de educație și cultură, interesele meschine și clientelismul.

Consider că este momentul să îmi dau demisia din această organizație politică, dar și din Consiliul Local Bistrița, unde, timp de trei ani, m-am convins că orice muncă este în zadar, orice idee bună propusă de opoziție este respinsă, apoi repusă pe ordinea de zi ca și cum ar fi inițiată de către putere.

Demisia mea este chiar una de onoare , nu voi adera la alt partid, îmi voi rezerva un răgaz de reflecție în ceea ce privește parcursul meu politic pe viitor. Îmi exprim regretul pentru faptul că partide care incă mai țineau sus stindardul verticalității în politică au abandonat lupta într-un mod atât de lamentabil și rușinos.” – a postat Archiudean pe facebook.

La nivel local, Partidul Ecologist este condus de Teodor Mârza, care deține funcția de președinte de organizație și este membru în Consiliul Local Bistrița. Figura principală a Partidului Ecologist este Alexandru Toniuc, director în cadrul Consiliului Județean, dar care a ales să se implice din umbră, este membru de partid, dar nu deține nicio funcție de conducere în PER.

One comment

  1. Gaozaru ala mic si cu ala chel cine sunt ? Pe Tomniuc il stim ca si-o dat consilierii afara si acuma beneficiaza de un post caldut la CJ de unde face politica pe sub nasul lu chelneru.