Modelele buletinelor de vot pentru alegerile locale au fost aprobate

Autoritatea Electorală Permanentă a emis o hotărâre prin care a aprobat modelele buletinelor de vot care vor fi folosite la alegerile locale din 27 septembrie 2020.

Potrivit Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, au fost emise patru modele de buletine de vot:

  • Modelul buletinului de vot pentru alegerea consiliilor locale;
  • Modelul buletinului de vot pentru alegerea primarilor;
  • Modelul buletinului de vot pentru alegerea consiliilor județene;
  • Modelul buletinului de vot pentru alegerea președinților consiliilor județene.

Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial, urmând ca instituțiile prefectului să întocmească machetele buletinelor de vot, după ce primesc toate datele necesare.

Conform programului acțiunilor pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor, în data de 24 august, odată cu rămânerea definitivă a candidaturilor, Biroul Electoral Central transmite prefecților semnele electorale, în vederea imprimării lor pe buletinele de vot.

Până cel mai târziu în data de 26 august, va avea loc în cadrul județelor tragerea la sorți pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot, activitate care se va desfășura în prezența reprezentanților partidelor politice, ai alianțelor politice, ai alianțelor electorale și ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri.

În termen de 24 de ore de la tragerea la sorți (nu mai târziu de 27 august), președinții birourilor electorale de circumscripție județeană și președinții birourilor electorale de circumscripție comunală, orășenească și municipală au obligația de a comunica în scris prefecților ordinea rezultată, pentru înscrierea pe buletinele de vot a listelor de candidați.

Instituțiile prefectului trebuie să finalizeze machetele buletinelor de vot până cel mai târziu în data de 4 septembrie.

Modelele buletinelor de vot pot fi consultate AICI.

Programul alegerilor locale poate fi consultat AICI.