Moldovan, către tinerii social-democrați: ”Nu trebuie să vă fie rușine că faceți parte din PSD”

Președintele PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, le-a spus tinerilor care au participat la conferința de alegeri a TSD Bistrița-Năsăud că nu trebuie să le fie rușine pentru că au ales să facă parte din familia social-democrată. 

”De-a lungul anilor, organizația de tineret a trecut prin mâinile lui Neluțu Botiș, fost viceprimar al municipiului Bistrița, a ajuns apoi la Marius Bor, la Adrian Moldovan, la Ioan Bradea și apoi a ajuns în mâinile lui Daniel Suciu. De la Daniel, organizația TSD Bistrița-Năsăud a fost preluată de Bogdan Ivan. Doi dintre primii președinți sunt în mediul privat, oameni de succes. Adrian Moldovan conduce Clubul Sportiv Municipal, a abandonat politica de mulți ani. Din ultimii doi președinți ai TSD Bistrița-Năsăud, unul este al cincilea om în stat – Daniel Suciu – (…) și altul e deputat. E o bucurie și o mândrie pentru mine acest lucru și așa trebuie să fie și pentru voi. De asemenea, Daniel Suciu și Bogdan Ivan pot deveni modele pentru voi. Sunt doi tineri care au crescut alături de mine și nu sunt singurii, mai sunt și alții, dar ei ocupă în momentul de față cele mai vizibile poziții publice. Pe mine personal mă încearcă un sentiment de mândrie, mai ales știind că am și eu o mică contribuție la ceea ce au devenit cei doi. (…) Nu trebuie să plecați capul pentru că sunteți social-democrați . Eu nu l-am plecat nici în perioadele în care Partidul Social Democrat, în loc să se ocupe de problemele oamenilor, se ocupa de problemele de altă natură a oamenilor care fac fărădelegi. A fost o perioadă interesantă, în care am făcut mari economii pentru că nu a mai trebuit să cumpăr carne deloc. Îmi era plin frigiderul tot timpul. Au fost perioade complicate și grele, dar nu trebuie să vă fie rușine de ce faceți, de alegerile pe care le faceți. Mie nu îmi este rușine de PSD. (…) Nu aveți pentru ce să vă fie rușine că sunteți membri ai PSD, un partid care nu este perfect, un partid care a făcut greșeli, dar care a plătit pentru ele. De multe ori a plătit foarte scump. PSD e un partid care a fost în permanență alături de oameni, indiferent de categoria socială sau de vârstă și care a fost în permanență alături de România”, le-a spus tinerilor social-democrați din județ Radu Moldovan.

 

Liderul PSD Bistrița-Năsăud le-a mai vorbit tinerilor și despre relația PSD -PNL.

”PSD e astăzi într-un parteneriat corect cu PNL. N-a fost şi nu va fi niciodată dragoste între PNL şi PSD, chiar dacă văd pe unii că pun PSD + PNL = LOVE’. Nu a fost și nu va fi niciodată așa ceva. În schimb, este un parteneriat bazat pe respect reciproc. (…) În momentul de faţă, în România nu există o altă soluţie decât această coaliţie de guvernare formată din cele trei partide – UDMR, PNL şi PSD -, care fac eforturi nu mici ca să poată duce corabia prin furtună. Va fi foarte complicat, dar eu  sunt încrezător că atât timp cât va rămâne înţelepciune la nivelul liderilor noştri, cu eforturile fiecăruia dintre noi, vom putea să trecem prin această furtună care are un grad destul de mare”, a completat Radu Moldovan.

Circa 300 de simpatizanți PSD au participat la conferința de alegeri a TSD Bistrița-Năsăud, care a avut loc duminică și în urma căreia a fost desemnat un nou președinte al tinerilor social-democrați din județ – Paul Pop.

FOTO: Paul Pop este noul președinte al tinerilor social-democrați din Bistrița-Năsăud. ”Dezvoltarea oricărei țări necesită participarea activă a generației tinere”