Municipiul Bistrița a ajuns la o rată de infectare de 3 la mia de locuitori. Prefectul Stelian Dolha anunță că restricțiile ar putea fi impuse de luni

stelian dolha

Municipiul Bistrița a ajuns la o rată de infectare de 3 la mia de locuitori, dar autoritățile din Bistrița-Năsăud anunță că încă nu au fost introduse măsuri restrictive și că astfel de măsuri ar putea fi impuse abia de luni, 20 septembrie.

Într-un interviu acordat jurnalistului Alin Cordoș de la propolitica.ro, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a vorbit despre ce urmează în ceea ce privește municipiul Bistrița și care vor fi măsurile restrictive care se vor aplica în perioada următoare.

Suntem la incidență de 3 la mia de locuitori, adică la limită. Așteptăm incidența de mâine, dar eu nu cred că o să fie mai mică de trei, ba din contră, cred că o să crească, așa că o să dăm o hotărâre de Comitet Județean pentru Situații de Urgență prin care vom impune anumite restricții începând de luni dimineață, deci cu aplicabilitate de luni dimineață. Asta înseamnă că în acest weekend restaurantele rămân la forma inițială, nunțile o să se poată desfășura. În schimb, de luni dimineața, dacă nu apare hotărârea nouă de Guvern care deja a trecut de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în urma căreia s-a stabilit că restaurantele pot să funcționeze chiar și la o incidență mai mare de 3 la mia de locuitori, dar doar pe baza certificatului verde, atunci restaurantele o să fie închise, dar eu zic că pentru o perioadă scurtă de 2-3 zile, până apare hotărârea nouă în Monitorul Oficial. În schimb, terasele rămân deschise. E important acest lucru, lumea trebuie să știe acest lucru. (…) Chiar dacă incidența o să crească mâine, noi o să dăm hotărâre cu aplicabilitate de luni”, a explicat prefectul Stelian Dolha.

Prefectul a mai completat că, după intrarea în vigoare a noilor măsuri, în localitățile în care rata de infectare este mai mare de 3 la mia de locuitori, nunțile, botezurile, evenimentele private se vor putea desfășura doar cu participarea persoanelor vaccinate, în limita a cel mult 200 de persoane.

Se vor face verificări”, avertizează prefectul, care completează că industria HoReCa trebuie să se pregătească pentru noile măsuri. ”Cei vaccinați vor avea acces, pe când ceilalți nu”, a subliniat Stelian Dolha.