Municipiul Bistrița a trecut pragul de 4 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori; ar putea fi aplicate noile restricții anunțate de CNSU

Municipiul Bistrița a depășit pragul de 4 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, situația care, potrivit ultimei hotărâri a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, ar impune aplicarea unor noi măsuri restrictive pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.

Astfel, potrivit Hotărârii nr. 20 a CNSU, în localitățile în care rata de infectare este egală sau mai mare cu 4 la mia de locuitori se impun restricții cu privire la circulația persoanelor în afara locuințelor.

Mai exact, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, circulația persoanelor pe raza municipiului Bistrița va fi permisă până la ora 20:00. Pentru deplasare în intervalul orar 20:00 – 05:00, cetățenii vor fi nevoiți să prezinte declarația pe propria răspundere prin care să justifice motivul deplasării.

Declarația pe propria răspundere poate fi completată integral olograf (”de mână”), cu preluarea tuturor elementelor prevăzute în modelul declarației pus la dispoziție.

Pentru localitățile în care incidența îmbolnăvirilor la 1000 de locuitori este mai mare de 4, Ministerul Afacerilor Interne atrage atenția că obligația completării declarației pe proprie răspundere se instituie începând cu ora 20:00 a zilei de 28 martie.

De asemenea, tot la capitolul noi restricții, în hotărârea CNSU se mai precizează că, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, activitatea operatorilor economici va fi permisă doar până la ora 18:00, ceea ce înseamnă că magazinele din Bistrița ar urma să se închidă la această oră.

Potrivit hotărârii CNSU, o altă restricție care s-ar putea aplica odată că depășirea pragului de 4 la mia de locuitori este referitoare la suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness.

În cazul în care aceste măsuri se vor aplica și la nivelul municipiului Bistrița, ele ar urma să înceteze atunci când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.

Sâmbătă, 27 martie, municipiul Bistrița avea o rată de infectare de 4,11 la mia de locuitori. În aceste condiții, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud va decide dacă și la nivelul acestei unități administrativ-teritoriale se aplică noile restricții anunțate prin Hotărârea nr. 20 a CNSU.

Pe lângă municipiul Bistrița, încă 4 comune din județ înregistrează o rată de infectare mai mare de 4 la mia de locuitori: Budacu de Jos – 4,74, Sânmihaiu de Câmpie – 4,21, Teaca – 4,2 și Braniștea – 4,02.

UATRATA DE INFECTARE
BUDACU DE JOS4.74
SÂNMIHAIU DE CÂMPIE4.21
TEACA4.2
MUNICIPIUL BISTRIŢA4.11
BRANIŞTEA4.02

ACTUALIZARE

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a făcut sâmbătă o serie de precizări cu privire la situația celor 5 unități administrativ-teritoriale din județ în care s-a depășit pragul de 4 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori.

”Municipiul Bistrița și comunele Budacu de Jos, Sânmihaiu de Câmpie, Teaca și Braniștea au trecut pragul de 4/ 1000 de locuitori!

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a hotărât introducerea de noi restricții care să contribuie la combaterea infectării cu virusul SARS-Cov-2.
Restricțiile prevăzute de Hotărârea CNSU nr.20 vizează UAT-urile cu o incidență a cazurilor de CoVid care depășește pragul de 4/1000 locuitori și constau în:

  • reducerea intervalului orar, în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1000 de locuitori și mai mica de 7,5 la 1000 de locuitori, până la ora 20.00, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 3,5 la 1000 de locuitori. Se permit excepții în intervalul orar 20:00-05:00 pentru:
    a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
    b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
    c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
    d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.
  • limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1000 de locuitori și mai mica de 7,5 la 1000 de locuitori, până la ora 18.00 pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1000 de locuitori.
  • suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1000 de locuitori. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1000 de locuitori.
  • în perioadele 03.04-04.04.2021 și 01.05-02.05.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 20.00-02.00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.
  • în datele de 27.03.2021 și 28.03.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 18.00-22.00 pentru deplasarea și participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah.

Potrivit declarațiilor premierului României, Florin Cîțu, aceste prevederi vor fi aplicate, acolo unde este cazul, începând cu 28 martie a.c.

Modelele de adeverință de la angajator, respectiv de declarație pe proprie răspundere pentru cele două intervale orare de restricționare a circulației în afara locuinței pot fi descărcate accesând următorul link: https://cetrebuiesafac.ro/modele-declaratii”, a transmis Prefectura Bistrița-Năsăud.

Hotărârea CNSU care impune toate restricțiile amintite poate fi consultată mai jos: