Nicolae Ciucă a fost desemnat de preşedintele Klaus Iohannis candidat la funcţia de prim-ministru

Preşedintele Klaus Iohannis a avut joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice parlamentare pentru desemnarea unui nou candidat la funcţia de premier, după ce Parlamentul nu a acordat încrederea Guvernului propus de Dacian Cioloş. În urma consultărilor, șeful statului a anunțat că l-a desemnat pe generalul Nicolae Ciucă drept candidat la funcţia de prim-ministru.

Discuţiile de astăzi au fost considerabil mai bune decât ultimele discuţii. Am reiterat la fiecare întâlnire că acum este nevoie de o soluţie reală. Acum criza politică trebuie să se încheie. Acum este nevoie de un guvern care se apucă să rezolve problemele care îi preocupă şi pe români. Trebuie să terminăm cu această criză de preocupări care ţin doar de politicieni. Această criză a durat deja prea mult. Este inadmisibil să continuăm în acest stil. Avem criza pandemică, avem o situaţie dramatică în spitalele din România, iarna bate la uşă, preţurile la energie cresc. E nevoie de un guvern cu puteri depline pentru a pune în practică soluţiile pe care le-am gândit„, a afirmat şeful statului.

Președintele s-a declarat „foarte mulţumit şi bucuros” că PNL a venit cu o nouă abordare. „S-a votat în unanimitate un candidat care mi-a fost propus, în persoana domnului Nicolae Ciucă”, a susţinut Iohannis.

La rândul său, premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunţat că va purta negocieri cu ”toate forţele responsabile” pentru a forma un Guvern care să poată fi aprobat de Parlament.

Am înţeles încredinţarea acestui mandat ca pe un gest de responsabilitate pe care trebuie să îl avem în aceste momente dificile pentru a putea depăşi situaţia de criză în care ne aflăm, astfel încât cetăţenii să poată să beneficieze de tot ceea ce poate un Guvern în deplinătatea sa să ofere prin deciziile şi acţiunile pe care le întreprinde. În acest sens, vom negocia cu toate forţele responsabile astfel încât într-o perioadă de timp cât mai scurtă să reuşim să alcătuim Guvernul şi, de asemenea, să negociem cu toate forţele responsabile astfel încât Guvernul propus să poată să fie aprobat în Parlament”, a spus Nicolae Ciucă, la Palatul Cotroceni.