Nicolae Moldovan – primul primar de oraș din Bistrița-Năsăud care a depus jurământul

Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, este primul primar de oraș din județul Bistrița-Năsăud care a depus jurâmântul pentru un nou mandat, cel cu numărul șase.

Ceremonia de depunere a jurământului și de constituire a Consiliului Local Beclean s-a desfășurat luni, în prezența prefectului județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.

Comunitățile care v-au ales sau reales și-au pus speranța în voi. Aveți datoria să îi reprezentați și să luați cele mai bune decizii care să aibă în centrul lor, mai presus de orice, prioritățile și protecția cetățenilor. Să contribuiți la dezvoltarea zonelor pe care le administrați cu dăruire, implicare, pentru că progresul județului nostru se face doar prin efort, un efort la care trebuie să contribuie într-un mod armonios fiecare reprezentant al unităților administrative-teritoriale bistrițene”, a transmis prefectul Stelian Dolha primarului și consilierilor locali din Beclean.

Consiliul Local Beclean va fi format din 6 consilieri ai Alianței pentu Beclean, dintre care doi vor fi ai UDMR, 5 ai PNL, 3 ai PMP și unul al USR-PLUS.

Tot astăzi, a depus jurământul și primarul din comuna Petru Rareș. De asemenea, la sfârșitul săptămânii trecute au depus jurămintele și aleșii locali din comunele Silivașu de Câmpie, Lechința, Ciceu Giurgești și Chiuza.