No’ asta da administrație de comédie! În 2 ani NU au fost în stare să facă documentațiile pentru o lucrare de URGENȚĂ! Strada Gorunului e prăbușită și nimeni NU-i de vină!

În zona BAȘTANILOR, drumul e surpat de-un an jumate! Crețu a MINȚIT și a spus că NU s-a îngrămădit nimeni la licitația de consolidare, dar în realitate, cei responsabili au frecat menta și NU au terminat nici măcar documentația-tehnică! În zona respectivă de’in proprietăți mai mulți lideri ai PSD: Radu Moldovan, Daniel Suciu, Cristian Parasca, dar și oameni de afaceri și funcționari cu influență.

 

Este vorba despre Drumul Comunal 8C – singurul drum din Bistriţa care a obţinut finanţare de la bugetul de stat în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, cunoscut opiniei publice drept drumul care duce spre casa președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Modernizarea celor doi kilometri de drum a costat 2.328.000 de lei și a fost realizată de firma Frasinul SRL, proiectant fiind firma DRUM PROIECT SRL din Bistrița. DC 8C cuprinde total strada Valea Rusului şi parţial străzile Viile cu Pomi, Ulmului şi Gorunului.

De- 1 an jumate ei sunt tot la faza de documentații!

Primăria municipiului Bistrița are în derulare proiectul „Consolidarea străzii Gorunului – intervenţii în regim de urgență” ca urmare a accidentului tehnic care a avut loc în dimineaţa zilei de 22.11.2017 pe strada Gorunului din municipiul Bistrița, obiectiv de investiții necesar pentru punerea în siguranţă a zonei pentru care până la această dată a fost realizată expertiza tehnică, urmând ca în acest an să se încheie contractul de proiectare și de execuţie, fapt pentru care este necesară stabilirea proprietății publice pentru ca intervenţiile să nu afecteze proprietățile învecinate.

În cadrul unei conferințe de presă susținută în luna octombrie, primarul Ovidiu Crețu a dat vina pe firmele care NU s-ar fi prezentat la licitație de asemenea dificultate, chiar dacă s-au alocat 800.000 de lei pentru această investiție. Crețu a făcut această afirmație la momentul în care a fost întrebat de modul extrem de lent în care se desfășoară lucrările la pârtia de schi, unde de asemenea demararea lucrărilor de consolidare au durat mai bine de 6 luni, iar în decembrie se turna beton.

În realitate, la un an și jumătate de la surparea străzii Gorunului, administrația locală NU a realizat nici măcar documentația de bază și abia în martie 2019 înscriu strada în evidențele de carte funciară în proprietatea publică a Municipiului Bistrița.

 

 

Așadar, urmează o hotărâre de Consiliu Local care să ateste apartenenţa la domeniul public al municipiului Bistriţa a imobilului-teren având destinația de stradă. Abia după finalizarea acestor proceduri de atestare în domeniul public, investiția va putea fi demarată. Procedural, urmează o licitație publică pentru desemnarea constructorului care va consolida strada Gorunului.

Cine-i vinovat! 3 variante: firma Frasinul, firma ce a construit casele prea-aproape și astfel au afectat fundația drumului sau urbaniștii care au dat autorizație și au realizat recepția-finală!

Pentru realizarea lucrărilor din banii de garanție, Primăria Bistrița ar trebui să obțină o hotărâre judecătorească, în baza unei expertize tehnice care să demonstreze că firma Frasinul e de vină și NU a respectat proiectul-tehnic. Dacă strada Gorunului s-a surpat din alte motive ( cea mai plauzibilă variantă: casele din apropiere ar fi slăbit fundația drumului), atunci lucrurile se complică.

Primăria și-ar putea recupera banii investiți (aproximativ 150.000 – 200.000 de euro) numai dacă ar intenta proces firmei care a construit prea-aproape de drum. În acest caz ar ieși la iveală mai multe nereguli și s-ar extinde lanțul vinovaților spre Serviciul Urbanism care a eliberat autorizația de construire și a realizat recepția-finală. Probabil din aceste considerente NU este nimeni tras la răspundere și se preferă varianta alocării de bani din bugetul local, pe motivul…  „punerii în siguranță a zonei”