No’ ăsta da populism de campanie: Niculae de la PSD dă AMNISTIE fiscală! Indiferent de vechimea datoriei către Primăria Bistrița, NU se mai plătesc dobânzi și penalități la amenzi și impozite!

Candidatul PSD la Primăria Bistrița propune AMNISTIE fiscală și ANULAREA penalizărilor pentru toate amenzile și impozitele restante.

Acest proiect se adresează tuturor cetățenilor care au datorii fiscale, indiferent de vechimea lor!

În acest sens, Cristian Niculae a conceput un proiect prin care penalitățile și dobânzile vor fi ȘTERSE, iar datoria se achită la valoarea inițială. Data limită până la care se aplică AMNISTIA fiscală: 15.12.2020.

AMNISTIA se aplică imediat ce trece de votul Consiliului Local, unde PSD deține majoritatea!

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea la nivelul municipiului Bistriţa a unor facilităţi şi măsuri fiscale ȋn baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului României nr.69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale – va fi dezbătut în ședința extraordinară din 6 iulie.

Populisme de campanie!

Anularea tuturor dobânzilor și penalităților pentru bistrițenii care-și plătesc taxele și impozitele locale restante reprezintă o măsură fiscală propusă de candidatul PSD la Primăria Bistrița în preajma alegerilor locale.

Pretextul acestui proiect de campanie: criza provocată de Coronavirus! Viceprimarul Niculae consideră că prin acest tip de măsuri fiscale, o serie de datornici își vor achita datoriile restante și astfel vor crește sumele colectate la bugetul local.

Consilierii PSD dețin majoritatea în Consiliul Local și acest proiect populist ar putea trece doar cu voturile consilierilor PSD. Dacă proiectul privind AMNISTIA fiscală va trece, cetățenii vor putea să-și achite datoriile fără plata dobânzii și a penalităților până în 15 decembrie 2020.

2 comments

  1. Nicuae spera sa ajunga primar dar lumea s-a saturat de minciunile lor. Au avut vreme sa faca tot ce au promis si ei in continuare promit

  2. Sa le fie rusine. Sezonul e aproape compromis si ei abia in luna iulie vin cu astfel de propuneri. Ne-am saturat de prostiile lor