Noaptea Muzeelor va avea loc și la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, pe 14 mai

Cea de a 18-a ediţie a Nopţii Muzeelor va avea loc sâmbătă, 14 mai, la nivel naţional şi propune publicului expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, spectacole, ateliere, concerte, tururi interactive, toate desfăşurate în format fizic, după două ediţii de pandemie.

Anul acesta, evenimentele din Noaptea Muzeelor vor fi oferite iubitorilor de cultură, mici şi mari, de peste 170 de muzee şi case memoriale, galerii şi grădini de artă, institute şi centre culturale, rezidenţe, saloane şi studiouri creative, spaţii ale memoriei, castele, palate, cetăţi, mori, teatre, universităţi, cinematografe, biblioteci, primării sau case ale experimentelor din toată ţara.

Noaptea Muzeelor este una dintre cele mai apreciate mărci culturale şi este organizată anual de Reţeaua Naţională de Muzeelor din România (RNMR), fiind aşteptată de public cu mare interes, în fiecare an.

După cele două ediţii online sau hibrid (fizic şi online) din pandemie, evenimentele găzduite de muzee şi organizaţii culturale vor fi deschise vizitatorilor în a doua sâmbătă a lunii mai, până noaptea târziu, în buna tradiţie a Nopţii Muzeelor europene, cu peste 120 activări speciale, în acest moment, puse la cale în aproximativ 80 de localităţi din 38 de judeţe în toată ţară, fie ele mari centre culturale, oraşe, comune sau chiar sate.

Și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud participă la acest eveniment.

Detalii complete şi actualizate despre organizarea generală şi programul evenimentelor din 14 mai vor fi disponibile pe pagina oficială Noaptea Muzeelor, precum şi pe reţelele de comunicare ale instituţiilor culturale implicate.

Inițiată de Ministerul Culturii si Comunicării din Franța și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul International al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes. Muzee și instituții culturale din zeci de țări europene și nu numai își aprind luminile și își deschid porțile în aceeași noapte. Anul acesta, evenimentul este sărbătorit în toata Europa, în data de 14 mai.

În anul 2021, în cadrul Nopţii Muzeelor, în contextul pandemiei COVID-19, 190 spaţii culturale din 73 localităţi din toată România au primit sute de mii de vizitatori, fizic sau online.