Noi amenzi pentru nepurtarea măștii de protecție în spații publice

Având în vedere numărul mare de cazuri de COVID-19 înregistrate în Bistrița-Năsăud, poliţiştii bistrițeni, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai unor instituții abilitate în acest sens, au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020.

Astfel, la data de 27 octombrie, forțele de ordine au desfăşurat 8 acţiuni punctuale de verificare în zone aglomerate, în zona școlilor, zone pietonale, centre comerciale, piețe, târguri, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

”Au fost verificate peste 1.600 de persoane (aflate în izolare, carantină sau depistate în zonele unde au fost desfășurate controale) , 98 de operatori economici și 138 de mijloace de transport. Totodată, au fost controlate 44 de mijloace de transport în comun, fiind depistate 5 persoane, dintre care 4 conducători auto, care nu purtau masca sanitară sau o purtau în mod necorespunzător. În ultimele 24 de ore, pentru abaterile constatate, echipele de control au aplicat 94 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 22.865 de lei. Din totalul acestora, 38 de sancțiuni, în valoare de 2500 de lei, au fost aplicate de polițiști pentru nerespectarea Legii 55/2020, respectiv nerespectarea măsurilor de protecție individuală”, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Autoritățile recomandă tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu, prevăzute de legislația în vigoare, precum şi în mijloacele de transport și să nu se expună la riscuri.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și instituții cu atribuții de control vor acționa, atât în uniformă, cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind măsurile dispuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.