Noi avertizări cod galben de instabilitate atmosferică în Bistrița-Năsăud

 -  -  1013


Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabile pe parcursul zilelor de luni și marți. Și județul Bistrița-Năsăud este vizat.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 6 iulie, ora 12:00 – 6 iulie, ora 21:00, ”local în zonele montane, Transilvania, Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei și Dobrogea continentală vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp”.

Totodată, în intervalul 7 iulie, ora 03:00 – 7 iulie, ora 12:00, va fi valabilă o altă avertizare cod galben de vreme instabilă.

”În Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei și vestul Olteniei, precum și în zonele montane, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat și se vor semnala intensificări puternice ale vântului, cu rafale de peste 60…80 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină.În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 50 l/mp”, mai arată ANM.

Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi și în restul teritoriului în a doua parte a zilei de marți (07 iulie). În regiunile sud-estice, local disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități.

0 notes
138 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *