Noi categorii de beneficiari din sistemul medical vor primi stimulentul financiar de 2.500 de lei

Toate categoriile de personal sanitar, în cazul cărora exista riscul să se infecteze cu COVID-19, inclusiv asistenţii medicali comunitari şi personalul din reţeaua de medicină legală, vor primi stimulentul financiar de 2.500 de lei, informează Ministerul Fondurilor Europene (MFE) printr-un comunicat de presă.

Concret, este vorba despre:

  • Personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare și personalul paramedical care transportă, evaluează, pune diagnostic și tratează persoanele bolnave de COVID-19;
  • Personalul care oferă servicii de asistență medicală comunitară, respectiv servicii de îngrijire medicală, activități de izolare și monitorizare a persoanelor aflate în carantină;
  • Personalul din rețeaua de medicină legală implicat în manipularea și efectuarea necropsiilor persoanelor decedate care au fost diagnosticate cu COVID-19.

Plata stimulentului de risc de 2.500 lei brut/lună va fi finanțată din Programul Operațional Capital Uman.