Noi cazuri de pestă porcină africană în Bistrița-Năsăud

Noi cazuri de pestă porcină africană au fost confirmate în două exploatații de porci domestici de pe raza localităților Jimbor și Buza Cătun din comuna Chiochiș, informează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Astfel, în urma confirmării focarelor, la propunerea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud, prefectul judeţului a fost notificat în vederea convocării Centrului Local de Combatere a Bolilor și actualizării planului de măsuri pentru combaterea şi prevenirea răspândirii virusului pe teritoriul județului. 

”Având în vedere evoluţia şi extinderea galopantă a pestei porcine africane (PPA) pe teritoriul României, s-a delimitat o zonă de protecție de 3 km în jurul focarului, care la rândul ei trebuie să fie într-o zonă de supraveghere cu o rază 10 km. Zona de protecție cuprinde localitățile: JIMBOR, BUZA CĂTUN, MANIC, ZORENI, BUDEȘTI din JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD și ROTUNDA din JUDEȚUL CLUJ. Zona de supraveghere:

  • județul Bistrița-Năsăud: ȚAGU, BUDEȘTI FÂNAȚE, VISUIA, MICEȘTI DE CÂMPIE, SÂNMIHAIU DE CÂMPIE, LA CURTE, BUNGARD, SĂLCUȚA, FÂNTÂNELE, MORUȚ, MATEI, CORVINEȘTI, STRUGURENI, CHIOCHIȘ, APATIU, BOZIEȘ, CHEȚIU, ȚENTEA și SÂNICOARĂ;
  • județul Cluj – DIVICIORII MARI, DIVICIORII MICI, NĂSAL, BUZA, LACU, FELDIOARA, VALEA CALDĂ, CĂTINA, COPRU, HAGĂU și ȚAGA . 

Din zona afectată fac parte fondurile de vânătoare: 39 Micești, 36 Jimbor, 37 Matei, 38 Sânmihai din JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD și 15 Țaga, 30 Cătina, 29 Geaca din JUDEȚUL CLUJ”, precizează Instituția Prefectului.

În aceste condiții, autoritățile fac apel la toți crescătorii de porcine să respecte normele de biosecuritate pentru fiecare tip de exploatație și să anunțe de urgență medicul veterinar oficial atunci când un animal prezintă semne de boală sau moare. 

Cum se poate stabili că un porc a fost infectat cu virusul PPA:

  • moartea subită;
  • prezența unei înroșire a pielii, simptom ce poate fi sesizat mai mult la animalele cu pielea deschisă. Această înroșire apare mai ales în vârful urechilor, la coadă, pe piept și/sau în zona abdomenului;
  • animalele bolnave își pierd pofta de mâncare, devin apatice și înainte de deces cu 24-48 de ore își pierd coordonarea motrică;
  • voma, diaree (uneori chiar cu sânge), scurgeri din ochi;
  • scroafele avortează.