Noi denumiri pentru carburanții auto din 12 octombrie

Atenție, șoferi! Carburanţii auto vor avea noi denumiri, începând cu data de 12 octombrie, măsura urmând să fie aplicată în cele 28 de state ale Uniunii Europene, în Islanda, Norvegia şi Lichtenstein, dar şi în Macedonia, Serbia, Elveţia şi Turcia.

Potrivit Mediafax, sistemul de etichetare al carburanţilor auto va fi modificat, benzina urmând să primească simbolul E urmat de un număr, într-un cerc, motorina – simbolul B urmat de un număr într-un pătrat, iar pentru carburanţii alternativi codul fiecăruia într-un romb.

Etichetele pentru benzină vor fi E5 (cu cifră octanică 95 sau 98 şi cel mult 5% etanol), E10 (cu cifră octanică 95 sau 98 şi 10% etanol) şi E85 (cu 85% etanol, pentru vehicule compatibile cu acest tip de carburant), într-un cerc.

Etichetele pentru motorină vor fi B7 (cu 7% biodiesel), B10 (cu 10% biodiesel, sortiment ce urmează a fi introdus la vânzare) şi XTL (o motorină sintetică, care urmează a apărea), într-un romb.

Carburanţii alternativi vor fi etichetaţi cu H2 (hidrogen), CNG (gaze naturale compresate), LPG (gaz petrolifer lichefiat) şi LNG (gaz natural lichefiat), într-un romb.

Totodată, potrivit sursei citate, etichetele vor fi plasate pe vehiculele nou-produse, în imediata apropiere a gurii de alimentare, în manualul vehicolului, în benzinării şi la toate magazinele de vânzare ale automobilelor.