Noi măsuri de relaxare de la 15 iunie, anunțate de Guvern

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o nouă hotărâre cu privire la măsurile de relaxare propuse a intra în vigoare la data de 15 iunie.

”În cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă am decis să propunem pentru hotărârea de guvern reluarea unor activităţi şi o serie de alte măsuri de relaxare”, a declarat premierul Ludovic Orban.

Astfel, printre măsurile de relaxare propuse se numără:

  • Se exceptează de la măsura de carantinare/izolare persoanele sosite din țările stabilite pe baza analizei efectuate de Institutul Național de Sănătate Publică, aprobate prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Persoanele care vin în România din țările care fac obiectul excepției de la carantinare/izolare prevăzută la alin. (1), dar care, înaintea plecării din țara respectivă, nu au stat cel puțin 14 zile pe teritoriul acesteia, intră în carantină/izolare la locuința/ locația declarată, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/ aparținătorii, după caz. Persoanele care, fie au plecat din România și petrec o perioadá mai scurtă de 14 zile in altă țară exceptată de la măsura carantinării/ izolării, fie au petrecut o perioadă de cel puțin 14 zile cumulativ în țări exceptate de măsura carantinării/izolării nu intră in carantinã/izolare la intrarea în România.
  • Se exceptează de la măsura izolării/carantinării persoanele care intră în România pentru prestarea de activități medicale.
  • Evenimente private în spații închise se pot organiza cu participarea unui număr de cel mult 20 de persoane.
  • Evenimente private în spații deschise se pot organiza cu participarea a cel mult 50 de persoane.
  • Se mărește numărul de persoane care nu aparțin aceleiași familii și care pot circulă pe stradă de la 3 la 6.
  • Se redeschid centrele comerciale, dar nu și cafenelele, restaurantele, sălile de jocuri și cinematografele din interiorul lor.
  • Se redeschid ștradurile exterioare, piscinele exterioare, sălile de sport, sălile de fitness.
  • Vor fi reluate activitătile operatorilor economici care sunt implicați în oferirea de servicii de tratament balnear.
  • Se permite desfășurarea activităților în creșe, grădinițe și after-school pe perioada vacanței de vară, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului Educației și Cercetării, al ministrului Sănătății și al ministrului Muncii și Protecției Sociale.

Întreg conținutul hotărârii care a fost adoptată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență poate fi consultat mai jos:

https://www.facebook.com/ministeruldeinterne/videos/593376198032219/