Noi măsuri de sprijin pentru protejarea populaţiei şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale; acestea se vor aplica după data de 1 aprilie

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat că în Comitetul interministerial pentru energie au fost stabilite noile măsuri de sprijin pentru protejarea populaţiei şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale, acestea urmând să fie aplicate pe o perioadă de un an.

”Am decis noile măsuri de protejare a populației și economiei de efectele creșterii prețurilor la energie și gaze naturale. Aceste măsuri, care vor fi aplicate timp de un an de zile, vor garanta predictibilitatea și stabilitatea de care cetățenii și mediul de afaceri au atâta nevoie. Astfel, la electricitate, pentru clienții casnici, am stabilit următoarele: introducerea unui tarif social de 0,68 lei/kw cu TVA inclus, pentru gospodăriile cu un consum lunar până în 100 kw. Sunt 4 milioane de gospodării care se încadrează la acest tip de consum. Alte 4 milioane de gospodării, care au un consum lunar de energie electrică între 100 – 300 kw vor beneficia de tariful de 0,8/kw lei cu TVA inclus. Impactul acestui pachet de sprijin este estimat la 3,62 miliarde lei. Pentru clienții non casnici (IMM-uri – micro, mici și mijlocii, instituții publice,  spitale, școli, grădinițe, lăcașuri de cult, primării, universități, ONG-uri etc, precum și alte instituții, va fi un tarif unic de 1 leu/kw, cu TVA inclus. Impactul estimat pentru măsurile de sprijin al acestor categorii de beneficiari este de 5,54 miliarde lei. Pentru marii consumatori de energie, se vor aplica scheme de ajutor de stat care vor asigura reducerea costului cu până la 20%. În total, impactul estimat al măsurilor de sprijin pentru consumatorii casnici și non-casnici este pentru electricitate în valoare de 9,16 miliarde lei, până la sfârșitul acestui an”, a explicat premierul.

Nicolae Ciucă a adăugat că noi măsuri au fost luate și în ceea ce privește gazele naturale.

La gaze naturale, clienții casnici care vor avea un consum anual de până la 1.200 mc, vor beneficia de un tarif de 0,31 lei /kw. Impact estimat: 2,8 miliarde lei. Pentru consumatorii non casnici , costul gazului natural va fi de 0,37 lei/kw și aici ne referim la IMM-uri – micro, mici și mijlocii, instituții publice,  spitale, școli, grădinițe, lăcașuri de cult, primării, universități, ONG-uri și, de asemenea, instituții similare, excluzând marii consumatori, care vor beneficia de scheme separate. Impact estimat: 2,5 miliarde lei, până la sfârșitul anului. Total impact estimat pentru măsurile de sprijin pentru plata facturilor la gaze naturale este de 5,3 miliarde lei”, a completat sursa citată.

Aplicarea noilor măsuri pentru energie electrică și pentru gazele naturale vor avea un impact total estimat de 14,5 miliarde lei, până la finalul anului 2022.

Totodată, premierul a anunţat că, la reuniunea Comitetului interministerial pentru energie, au fost decise şi o serie de măsuri suplimentare pentru a tempera volatilitatea preţurilor, fără a încălca regulile europene, care ar expune România unor proceduri de infringement, astfel:

1. Introducerea unui impozit suplimentar pentru activitatea de trading pe piața din România, pentru a descuraja tranzacțiile repetate care pot conduce la creșterea prețurilor.
2. Suspendarea certificatelor verzi până la sfârșitul anului 2022 și prelungirea valabilității lor cu perioada suspendată. Această măsură va reduce temporar presiunea fiscală asupra bugetului, care va putea astfel suporta mai bine măsurile de protejare a populației și economiei.
3. Rata profitului pe costul de furnizare va fi de maxim 5% pentru furnizori.

Conform prim-ministrului, implementarea noilor măsuri anunţate după data de 1 aprilie va permite continuarea „sustenabilă” a eforturilor statului de a oferi protecţie populaţiei şi mediului afaceri, care, timp, de un an, vor avea o stabilitate a preţurilor cu respectarea pieţei libere.

În acest fel, vom fi pregătiți, când situația va reveni la normal, cu o piață funcțională și, extrem de important, investiții semnificative în capacitatea noastră de a crește producția energetică. Am început, deja, planul integrat de investiții, din fonduri europene și naționale, programe care țin de producția de energie și gaze naturale, transport și depozitare, diversificarea resurselor, tranziția spre energia verde și eficiență energetică. Lansăm, în cursul lunii martie, apel de proiecte în valoare de 460 de milioane de euro, pentru o capacitate instalată de 950 MW, din finanțările PNRR destinate consumatorilor industriali energointensivi, IMM-urilor și operatorilor economici din sectorul agricol. De asemenea, avem la dispoziție fondul de modernizare în valoare totală de 16 miliarde de euro din care am lansat deja, la începutul acestui an, proiecte în valoare de peste 2 miliarde de euro. Vom continua, în toamna acestui an, cu alte proiecte în valoare totală de 2,8 miliarde euro care vor merge către producătorii de energie, consumatorii industriali, agricultură, HORECA, autorități publice și persoane fizice. Vom ști astfel să ne folosim resursele naturale și noile tehnologii pentru ca cetățenii și economia să traverseze cu bine această perioadă dificilă”, a încheiat premierul Nicolae Ciucă.