Noi măsuri propuse de CNSU și adoptate de Guvern. Pragul de la care se aplică restricțiile de weekend va fi ridicat de la 4 la 6 la mia de locuitori

FOTO: arhivă

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, la propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, noi măsuri necesare pentru prevenirea răspândirii și controlul infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2.

Principalele modificări stabilite prin acest act normativ sunt:

  • Introducerea unei noi excepții de la interdicția deplasării în afara locuinței la nivelul localităților unde incidența cumulată la 14 zile depășește pragul de 6/1000 de locuitori, pentru persoanele vaccinate care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital ale Uniunii Europene privind COVID-19.
  • Creșterea vârstei până la care copiii sunt exceptați de la obligația prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activități unde accesul este permis sub această condiție, de la 6 ani la 12 ani.
  • Creșterea pragului incidenței cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura interzicerii circulației persoanelor în afara locuinței, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, de la 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori.
  • Creșterea pragului incidenței  cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura de limitare a programului de lucru cu publicul la intervalul orar 5:00-18:00, pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, de la 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori.
  • Delimitarea, la nivelul  centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, a zonelor de servire a preparatelor alimentare sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, astfel încât să poată fi realizat accesul controlat doar pentru persoane testate, vaccinate și trecute prin boală.

Hotărârea aprobată astăzi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deciziile adoptate astăzi de Guvern sunt fundamentate pe propunerile făcute de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prin Hotărârea nr.73/23 septembrie 2021.

Știrea inițială

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat în şedinţa de joi mai multe măsuri în contextul pandemiei de COVID-19.

Potrivit documentului, una dintre măsuri vizează modificarea pragului privind aplicarea restricțiilor de weekend, de la 4 la 6 la mia de locuitori.

Asfel, noua măsură prevede că interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/ gospodăriei, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 20,00 – 5,00, se va aplica în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, cu următoarele excepţii:

  • deplasarea persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut cel puţin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;
  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/ gospodărie şi locul/ locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  • deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  • deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

Totodată, o altă măsură propusă de CNSU prevede creşterea vârstei până la care copiii sunt exceptaţi de la obligaţia prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activităţi unde accesul este permis sub această condiţie, de la 6 ani la 12 ani.

Aceste propuneri ale CNSU Vor fi discutate în ședința de Guvern de astăzi.

Prezentăm integral Hotărârea nr. 73 a CNSU: