Noul secretar general al PNL Bistrița-Năsăud, Ovidiu Florean, susține că ”proiectul privind sistemul de management integrat al deșeurilor a fost făcut harcea-parcea de administrația din Consiliul Județean!”

Noul secretar general al PNL Bistrița-Năsăud, Ovidiu Florean, susține că sistemul de management integrat al deșeurilor nu funcționează corespunzător, iar groapa de gunoi de la Tărpiu este aproape plină.

Într-o conferință de presă a Partidului Național Liberal Bistrița-Năsăud, președintele acestuia, Ioan Turc, l-a prezentat pe noul secretar general al partidului, Ovidiu Florean, numit după ce Vasile Silași, cel care a deținut această funcție, a demisionat.

PNL Bistrița-Năsăud a intrat în dispozitiv de bătălie politică. Am completat conducerea filialei judeţene a PNL cu un om pe care, personal, îl respect pentru ceea ce este, Ovidiu Florean, noul secretar general al filialei. Un personaj complex, inginer electromecanic, ofiţer de marină civilă, locotenent în rezervă, cu peste 20 de ani de experienţă managerială. A fost directorul Corpului Gardienilor Publici, al Direcției Judeţene de Pază, iar momentan este administratorul unei exploataţii agricole”, a declarat Ioan Turc, care i-a făcut noului secretar general al partidului o scurtă descriere privind experiența profesională.

La rândul său, Ovidiu Florean, care este și consilier județean din partea PNL Bistrița-Năsăud, a vorbit în conferința de presă despre situația privind groapa de gunoi de Tărpiu, despre care spune că este aproape plină, afirmând chiar că proiectul privind sistemul de management integrat al deșeurilor (SMID) nu funcționează corespunzător.

”SMID-ul a fost făcut harcea-parcea de către administrația actuală, groapa este aproape plină, prețurile sunt cele mai mari pe țară și orașul și județul arată mizerabil, plin de gunoaie” este de părere consilierul județean Ovidiu Florean.

Despre problemele de la groapa de gunoi de la Tărpiu a vorbit și vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Ioan Țintean, care a explicat, la finele anului trecut, că groapa de gunoi este plină în proporție de 80 la sută, iar până la sfârșitul acestui an se estimează că va fi complet plină, urmând să fie construită o nouă celulă. Problemele întâmpinate au vizat terenul pe care ar urma să fie construită cea de-a doua celulă. Potrivit vicepreședintelui Ioan Țintean, pentru amenajarea unei noi celule pentru depozitarea gunoiului, autoritățile au fost nevoite să solicite un aviz din partea Ministerului Agriculturii, astfel încât să se scoată din circuitul agricol terenul și pe el să se poată realiza investițiile propuse. Avizul a fost obținut în cele din urmă, Ziar de Bistrița mai prezentând acest lucru AICI.

În aceste condiții, administrația județeană va preda companiei Vitalia Servicii pentru Mediu amplasamentul pentru a începe amenajarea unei noi celule privind depozitarea gunoiului.

2 comments

  1. Personaj frecventabil, spirit critic, exigent si dinamic, tanar si pregatit.Doamne ajuta si ada o schimbare in bine in Romanua.

  2. Balan Marius- PARTIDUL VERDE B-ta

    Felicit pe consilierul jud. OVIDIU FLOREAN pt. aceasta functie . OM cu simt civic si critic apreciez toate actiunile la rampa ale domnului politician de la PNL. Bravo si la mai mare !