FOTO: Nu vă aventurați în drumeții pe munte! Risc de avalanșă în toată zona montană înaltă a județului Bistrița-Năsăud

Date fiind temperaturile ridicate din ultima perioadă, bistrițenii iubitori ai muntelui, dar și turiștii sunt sfătuiţi să evite drumeţiile în aceste zile, întrucât, în zonele înalte există risc crescut de avalanșă.

Serviciul Public Județean Salvamont Bistrița-Năsăud atenționează amatorii de drumeții pe munte că în toată zona montană înaltă a județului există un risc foarte mare de producere a avalanșelor. În următoarea perioadă, până la stabilizarea stratului de zăpadă nu recomandăm deplasarea în aceste zone” spun salvamontiștii bistrițeni.

Noi momentan suntem în Bistricior, Munții Călimani. Stratul de zăpadă în Căldarea Bistriciorului are undeva între 1,60 m – 1,70 m, din care aproximativ 30 de centimetri e zăpadă proaspătă, de azi-noapte. Aici a nins toată noaptea, s-a depus un strat undeva la 30 de centimetri. Din cauza încălzirii, la testul pe care l-am făcut, riscul de producere a avalanșelor e mare spre foarte mare. De aceea noi recomandăm să nu se iasă în drumeții” a declarat pentru Ziar de Bistrița, șeful Serviciului Public Salvamont Bistrița-Năsăud, Mircea Baciu.

Avertizarea salvamontiștilor este valabilă pentru toate masivele montane din județ. ”În toate zonele montane înalte, unde se depășește 1500 de metri atenționarea este valabilă. Fie că vorbim despre Călimani, Rodnei, Țibleș, condițiile sunt aceleași. În toate zonele zăpada e foarte mare. Așadar, noi recomandăm deocamdată să se evite ieșirile în zonele predispuse producerii avalanșelor” a mai spus Mircea Baciu.

FOTO: Salvamont Bistrița-Năsăud