Număr mare de persoane aflate în izolare la domiciliu – peste 2.700

 -  -  1003


Odată cu trecerea de la starea de urgență la starea de alertă, la nivelul județului Bistrița-Năsăud a crescut semnificativ și numărul persoanelor plasate în izolare la domiciliu, întrucât această măsură se aplică pentru toate persoanele care revin dintr-o călătorie internațională.

La data de 30 mai, la nivelul județului Bistrița-Năsăud se află în izolare la domiciliu peste 2.700 de persoane, asta în condițiile în care la data de 15 mai erau circa 300.

Potrivit prefectului județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, de la data de 15 mai și până acum, în fiecare zi au revenit în țară din străinătate circa 100 de bistrițeni.

Până acum, zilnic au intrat în Bistrița-Năsăud peste 100 de persoane. Multe dintre aceste persoane, pentru că nu au altă variantă, intră în izolare alături de familie. În acest fel, cifra crește, se dublează și ajungem la aproape 200 de persoane care sunt plasate zilnic în izolare la domiciliu”, a explicat prefectul Stelian Dolha într-o emisiune a postului local de televiziune AS-TV.

Întrebat în ce condiții ajung acești oameni să fie testați, prefectul a mai completat: ”sunt testați doar dacă dezvoltă simptome sau dacă, într-un caz nefericit, în urma unei anchete epidemiologice se stabilește că fac parte din contacții direcți ai unei persoane care deja a fost depistată pozitiv”.

În ceea ce îi privește pe cei aflați în carantină instituționalizată în spații de pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud, numărul acestora este în prezent mic – sub 20 de persoane, asta deoarece doar cei care nu respectă măsura izolării la domiciliu sau care solicită cazare într-un centrul special amenajat în acest sens mai ajung în carantină, sub pază.

În emisiunea de la AS-TV, prefectul a vorbit și despre suma pe care statul a cheltuit-o de la debutul pandemiei și până acum cu persoanele plasate în carantină instituționalizată – sumo ”fabuloasă”, după cum spune prefectul.

”Cifra actuală pe care statul român a cheltuit-o pentru carantinarea persoanelor pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud a crescut și acum a ajuns la 56 miliarde lei vechi, o cifră fabuloasă”, a mai precizat prefectul.

În Bistrița-Năsăud au fost confirmate până acum 334 de cazuri de COVID-19.

0 notes
128 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *