O adolescentă a fost lovită de un microbuz, pe o trecere de pietoni din Prundu Bârgăului

 

O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată, vineri dimineaţa, de un microbuz. Accidentul s-a produs pe DN 17, pe raza localității Prundu Bârgăului.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, accidentul s-a produs când copila încerca să traverseze drumul național pe trecerea de pietoni.

”Pe DN 17, în localitatea Prundu Bârgăului, un microbuz cu semiremorcă care circula pe direcția Bistrița -Vatra Dornei, a surprins și accidentat o fată de 15 ani, din Tiha Bârgăului, care, în calitate de pieton era angajată în traversarea regulamentară a străzii, pe trecere pentru pietoni”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.

Fata a fost preluată de un echipaj de prim-ajutor şi dusă la spital, conştientă.

Șoferul microbuzului, un bărbat de 33 de ani din Republica Moldova a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Politistii Serviciului Rutier au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.