O adolescentă de 16 ani s-a urcat la volan fără a deține permis de conducere. Ce au găsit polițiștii în autoturism?

Ghinion pentru o minoră de 16 ani care s-a urcat la volan fără permis de conducere.

În timpul unei acțiuni a polițiștilor de la Serviciul Rutier, aceasta a fost depistată  conducând un autoturism prin localitatea Prundu Bîrgăului, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Astfel că, acum, adolescenta este cercetată de polițiști.

În plus, în urma controlului autovehiculului, polițiștii au găsit și ”800 de țigarete, care ar fi aparținut unui tânăr, de 20 ani, din Bistrița, care se afla în autoturism în calitate de pasager, țigarete despre care există suspiciunea că ar proveni din activități de contrabandă” arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Țigaretele au fost predate Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, care a dispus confiscarea acestora, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.