O altfel de misiune a jandarmilor bistrițeni; au ajutat două persoane vârstnice și bolnave

 -  -  1946


Jandarmii bistrițeni au sărit în ajutorul unor persoane vârstnice și bolnave, care locuiesc într-o căsuță modestă din apropierea orașului Bistrița.

Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, nea Ion are 79 de ani, iar tanti Saveta 74. Amândoi trăiesc într-o casă modestă, în apropierea orașului. Nea Ion este imobilizat într-un cărucior și atât el, cât și tanti Saveta au mai multe afecțiuni medicale. Fiecare zi este pentru ei o nouă provocare. În fiecare primăvară, cea mai mare problemă a acestora era procurarea, tăierea și stivuirea lemnelor. Dar anul acesta au avut parte de ajutor, astfel că nu vor mai fi nevoiți să își facă griji din acest punct de vedere. Jandarmii Detașamentului 1 Mobil Bistrița le-au sărit în ajutor.

Lt. col. Grigoriță Bărbos, a rezolvat problema privind achiziția lemnelor și alături de alți 6 colegi cu suflet mare din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița, s-au mobilizat și au hotărât ca în timpul lor liber, să le dea o mână de ajutor celor doi bătrâni. Chiar dacă puteau alege să își petreacă ziua liberă într-un alt mod, jandarmii au dovedit încă odată, dacă mai era nevoie, că solidaritatea și sprijinul celor care au cu adevărat nevoie, este mai presus decât orice altceva. Aceștia s-au mobilizat și alături de soții și copii, au luat două motofierăstraie și au muncit cot la cot, până seara când au reușit să taie și să stivuiască lemnele pentru cei doi bătrâni”, informează IJJ Bistrița-Năsăud.

”Nu mă așteptam niciodată la un astfel de gest! M-ați susprins că ați venit atât de mulți să ne ajutați!” – a spus la finalul zilei nea Ion, care le-a mulțumit cu lacrimi în ochi celor șapte jandarmi și membrilor familiilor acestora care au fost alături de ei pe parcursul întregii zile.

”Jandarmii au spus la finalul zilei că satisfacția este pe măsura gestului și vor repeta această experiență”, mai precizează IJJ Bistrița-Năsăud.

FOTO: IJJ Bistrița-Năsăud

1 notes
71 views
bookmark icon

One thought on “O altfel de misiune a jandarmilor bistrițeni; au ajutat două persoane vârstnice și bolnave

    Write a comment...

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *